Din punctul de vedere al individului, viitorul fiecaruia dintre noi este batrînetea. Dimensiunea nu doar cinica, ci de-a dreptul criminala a guvernarilor postdecembriste rezida inclusiv în faptul ca o întreaga categorie sociala – persoanele de vîrsta a treia – a fost desconsiderata sub aspect uman si, ca atare, a fost tratata ca un balast economic, pe care cei care conduc „nava“ numita România vor sa-l arunce peste bord. Motivul nesabuit a acestui tratament este determinat de jefuirea visteriei tarii – implicit a fondului de pensii, acumulat în Socialism – de catre guvernarile postdecembriste, începînd cu Guvernul Petre Roman. Sa ne amintim ca, prin 1988 si 1999, România ajunsese, ca si acum, sa nu mai aiba bani de pensii si salarii, unele primarii si spitale fiind pe punctul de a fi închise. Si, ca si acum, „salvarea“ a fost înglodarea în datorii a tarii prin împrumuturi la F.M.I. si la Banca Mondiala.
Este de natura evidentei ca, între timp, în ultimii trei ani, asa cum au relevat toate mass media, în contextul involutiei generale a României, problema pensionarilor s-a agravat si mai mult. E-adevarat ca se poate argumenta ca, acum trei ani, presedintele Traian Basescu fusese îndreptatit sa se opuna majorarii pensiilor, pe motiv ca nu sunt resurse financiare. Ca sef al statului, avusese, probabil, informatii, inclusiv de la Serviciile Secrete, cum ca este iminent un colaps al fondului de pensii. Dar, sa ne amintim, el s-a rezumat doar la a spune ca „nu sunt resurse financiare pentru majorarea pensiilor“, fiind contrazis de membrii Guvernului Tariceanu care raspundeau de problemele respective – Varujan Vosganian si Paul Pacuraru –, cum ca “exista bani de pensii“, Paul Pacuraru chiar laudîndu-se ca „este ministrul care a gasit solutia“.
Acum este evident ca a fost vorba, din partea presedintelui Basescu, de o modalitate de a sicana Guvernul Tariceanu si, respectiv, de o exhibitie politico-financiara din partea P.N.L., pe care, acum Maria Câmpeanu, ex-ministra Muncii si fosta presedinta a Casei de Pensii, evita sa o comenteze si, în schimb, „acuza Guvernul Boc de incompetenta“; desigur, în mod întemeiat. Dar actuala situatie dezastruoasa este rezultatul tuturor guvernarilor anterioare. Dupa cum si Traian Basescu pare lovit de amnezie, desi, daca si-ar etala refuzul sau de atunci si-ar redresa pozitia erodata, caci ar reliefa ca el avusese dreptate cînd prevenise ca „nu sunt bani de pensii“. Numai ca, acum trei ani, el se limitase la acel „joc de picioare“: „nu promovez legea cresterii cu 50 la suta a pensiilor, fiindca nu sunt bani, iar Guvernul Tariceanu va minte!“
Dupa amenintarea facuta de Guvernul Boc IV cu scaderea pensiilor cu 15 la suta si a salariilor cu 25 la suta, care a provocat românilor o panica teribila, Curtea Constitutionala a respins propunerea de reducere a pensiilor, pe motiv ca este neconstitutionala. La fel de neconstitutionala este si reducerea salariilor cu 25 la suta, dar gerontocratii de la Curtea Constitutionala s-au gîndit sa faca un compromis si au eliminat doar reducerea pensiilor, pentru a nu aduce la incandescenta nemultumirea poporului, atît de batjocorit de guvernantii postdecembristi.
Ideea actionarii statului în judecata
Recent, s-a format, spre cinstea initiatorilor, F.A.C.I.A.S., „Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Împotriva Abuzurilor Statului“. Dupa cum am semnalat în episodul al doilea, ideea actionarii în instanta a guvernului fusese lansata, pentru prima data, chiar de mine, în ianuarie 2006, cînd scrisesem: „Dar epoca Tranzitiei constituie un veritabil genocid, chiar daca unii se codesc sa recunoasca public acest lucru. Atunci, cât ar trebui lungit zidul de la Târgoviste, pentru a le da pedeapsa cuvenita vinovatilor care au dus, cu adevarat, România în prapastie, sub aspect economic, si în pragul dezmembrarii, sub aspect politic?! (…) Constitutia României prevede ca guvernul este obligat sa asigure cetatenilor un standard decent de viata. Dar, inclusiv prin factura RADET, nu li-l asigura. Dimpotriva, îi condamna la moarte – sau, cel putin, la scurtarea vietii, adica la moarte prematura – prin inanitie, prin morbiditate, prin lipsa medicamentelor, prin refrigerare (vezi cazul oraselor Vaslui, Lugoj etc., debransate total sau partial). Pe cale de consecinta logica si juridica, le propun tuturor nemultumitilor sa dea în judecata guvernul pentru calitatea vietii pe care le-o „asigura“ – calitate subumana! În cazuistica juridica internationala exista asemenea spete, câstigate de petenti.
Simptomatic este faptul ca, prin 2007 sau 2008, cînd a trecut în opozitia Puterii, dupa ce ajunsese la guvernare în cadrul Aliantei „D.A.“, l-am auzit pe Emil Boc invocînd, Constitutia, prin art. 47, privind obligatia statului de a asigura cetatenilor un trai decent – asta ca repros adus Guvernului Tariceanu, care atenta la traiul decent al poporului. Regret ca nu am facut, atunci, o fisa bibliografica a respectivei afirmatii a premierului Boc, pentru a completa documentarea irefutabila a acestui memento si, de aceea, apelez la cei care monitorizeaza si arhiveaza mass media, pentru a depista cînd si cu ce ocazie a clamat premierul aceasta cerinta fata de guvernanti. Dar, în urma cu un an, la briefing-ul de presa sustinut de premierul Emil Boc la finalul sedintei de guvern din 11 aprilie 2009, referitor la interdictia cumulului pensiei cu salariul, el a afirmat „ca toti pensionarii care au în mâna o pensie sub 17 milioane de lei vechi vor putea în continuare sa-si desfasoare activitatea, apreciind ca trebuie sa poata avea acces la o sursa financiara pentru a avea, cât de cât, un nivel de trai decent“ .De data asta, cum se vede, primul ministru o spunea ca autoaparare la criticile Opozitiei la adresa politicilor antisociale promovate de Guvernul Boc IV.
Ca o anomalie juridica, trebuie amintit ca, dupa lansarea initiala, în toamna lui 2008, a interdictiei cumulului pensiei cu salariul, interdictia a fost atacata – ca fiind neconstitutionala – de catre Avocatul Poporului, în ianuarie 2009, la Curtea Constitutionala, iar aceasta a admis contestatia. Dar dupa noua luni, cînd Guvernul Boc a repus pe tapet interdictia respectivului cumul, Curtea Constitutionala, cu aceeasi componenta, a admis-o! Se pune, cu necesitate, întrebarea: „Cînd a judecat Curtea Constitutionala corect în aceeasi speta: în ianuarie 2009 sau în octombrie 2009?!“ Este evident ca membri ei au fost manevrati politic de catre guvern si de catre presedintie. Dupa cum, la fel de evident este faptul ca, desi a fost primenita cu cîtiva noi membri, Curtea Constitutionala s-a temut de reactiile nenumaratilor nemultumiti si, acceptînd raul cel mai mic, a respins propunerea Guvernului Boc IV de taiere a pensiilor cu 15 la suta. La care, consecvent politicii sale de pauperizare a poporului – deja saracit deliberat în aceste doua decenii de Tranzitie –, Guvernul Boc a gasit o noua modalitate de a le micsora: impozitarea tuturor pensiilor cu 16 la suta!
Fariseisme prin sofisme
Ca atare, ar parea o bizarerie faptul ca în articolul „O obligatie mereu incalcata de stat“, Constantin Racaru pretinde ca articolul 47 ar trebui înteles tocmai invers: „Este exact motivul pentru care textul constitutional nu obliga la asigurarea unui nivel de trai decent, ci la crearea de catre stat a unui cadru optim pentru ca economia sa functioneze“ . E-adevarat ca întreg articolul este agramat si ilogic, astfel ca este greu sa-ti dai seama „unde vrea sa bata“ autorul, mai ales ca îsi contrazice chiar titlul! Însasi formularea sa „… a unui cadru optim pentru…“ atesta ca se exprima ca un turist: corect trebuia sa scrie cu articolul hotarît, „a cadrului optim pentru…“, deoarece „optimul“ constituie singura posibilitate si nu una dintre multe altele, caci „optim/a“ înseamna „cel/cea mai bun/a“, iar acest „cel mai“ este unul singur! Mai mult, „traiul decent“ este unul minimal, progresul economico-social ridicîndu-l la nivelul maximal sau pe-aproape, conform inclusiv sloganului electoral „Sa traiti bine!“
Dar, chiar asa fiind si chiar daca este expus, în topica frazei, la sfîrsitul ei, adica pe rol de consecinta, „traiul decent“ este scopul dezvoltarii economice indicate de textul constitutional si nu invers: nu exista o dezvoltare economica de dragul dezvoltarii economice, ci numai în scopul satisfacerii (crescînde, daca este posibil) a trebuintelor materiale si spirituale ale omului, în genere, adica ale poporului în speta! Desigur, în nici un caz nu pledez pentru consumism si, cu atît mai putin, pentru ceea ce, în sociologie, se numeste „consumul de prestigiu“, dar, consumul minimal – adica traiul „decent“, chiar daca este insuficient definit conceptual – trebuie asigurat de catre stat, fapt prevazut de Constitutie.
Ca atare, conceptul „obligatia“ statului are însusirea tranzitivitatii, care se transfera, deci, cu forta de necesitate, de la „obligatia sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala“ la obligatia-scop „de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent“!
Faptul ca aceasta propozitie este pusa în textul constitutional pe locul al doilea, la sfîrsitul frazei, nu înseamna ca ar avea o importanta secundara, ca ar fi pe „ultimul loc“ în politica statului, ci, dimpotriva, releva consecinta-scop, finalitatea activitatii guvernarii. În acest sens pledeaza chiar sintagma „de natura sa“, ceea ce atesta ca asigurarea traiului decent este în „natura lucrurilor“ – concept filosofic introdus în uz de Lucretius, prin poemul sau, De Rerum Natura, Despre natura lucrurilor! Buna guvernare, gestionarea eficienta a societatii este obligatia naturala a reprezentantilor societatii. Este si motivul pentru care sunt alesi; în caz contrar, ei trebuie înlocuiti democratic prin vot, alungati prin forta, daca este nevoie, si, daca este cazul, pedepsiti pentru proasta guvernare. Si acesta este cazul în care ne aflam: teoria liberala a „statului minimal“ este expresia clasica a proastei guvernari, ilustrata, în România, de toate guvernarile liberale din etapa postbelica si de acum, din epoca Tranzitiei, caci, asa cum am mai spus, stat minimal înseamna haos maximal, iar sub paravanul haosului „se pescuieste cel mai bine în ape tulburi“! Or, atît guvernarile zise „social-democrate“, cît si cele „liberale“ au guvernat în etapa Tranzitiei cu masuri de dreapta, concretizate într-un singur mod: jefuirea Patrimoniului National prin asa-zisa privatizare în folosul propriu al guvernantilor si al clientelei lor politice, sprijiniti de „investitorii strategici“ straini, care i-au mituit pe autohtoni sa le vînda la preturi de nimic bogatiile tarii!
Propaganda proguvernamentala
Dar filosofarea este grea pentru cine a lipsit de la lectia de logica. Cu sofismele sale de doi bani, Constantin Racaru nu urmareste decît minimalizarea efectului campaniei declansate (tardiv si, practic, autoacuzator!) de catre Opozitie si concretizate, periculos, dar democratic si juridic, în F.A.C.I.A.S., pentru facilitarea demersurilor cetatenilor de actionare în judecata a statului. Implicit, autorul urmareste degrevarea de raspunde a statului, în speta a Guvernului Boc, al carui aparator se dovedeste a fi! De altfel, o recunoaste în mod expres: „Recursul la articolul 41 (sic) a revenit în forta dupa ce presedintele Traian Basescu a vorbit despre necesitatea impozitarii tuturor veniturilor, inclusiv a pensiilor sub 1.000 de lei, care reprezinta cam 70 la suta din numarul total al pensiilor“. Si, mai departe, autorul crede ca musteste de inteligenta cînd dezvaluie paradoxul inextricabil în care Opozitia îsi înnoada mintea, descris în aceasta fraza, pe care o redau ad litteram: „Asadar(,) cei care acuza Guvernul ca încalca articolul 41 (sic) din Constitutie au, de fapt, dreptate, dar în sens invers celui pe care-l urmaresc politicianist“ (?!). Daca-i veti citi articolul, veti observa ca se refera la art. 47 din Constitutie de trei ori, dar doar prima data, în rîndul întîi, de deschidere, îl mentioneaza corect. A doua oara, la distanta de doar cinci rînduri de prima mentiune, îl denumeste gresit „art. 41“ si, la fel, a treia oara, în citatul de mai sus. Aceasta lipsa de coerenta în redactare este datatoare de seama si de lipsa de logica a argumentarii. Asadar, ceea ce parea o bizarerie se dovedeste a fi o propaganda gri, proguvernamentala.
Opozitia se agita ipocrit si inutil
Semnificativ este, însa, ca, simetric, în acelasi scop de „spalare“ a imaginii – tot astfel cum se spala banii murdari –, s-a gasit si un membru al Opozitiei care încearca sa fatuiasca partidul din care face parte acum – P.S.D., ex-P.D.S.R., ex-F.S.N. –, el fiind, de fapt, un traseist, caci provine din defunctul P.S.D., al si mai defunctului Sergiu Cunescu. Astfel, la o emisiune de la Antena 3, la care a ajuns vorbete permanent, alaturi de ex-ministra P.N.L. Maria Câmpeanu, ex-ministrul Ilie Serbanescu, Mugur Ciuvica s.a., acest personaj, care vorbeste fastidios numai în citate ca sa-si etaleze cultura, pe lînga faptul ca repeta – în cor cu cei sus-numiti – acelasi cliseu fals, cum ca „actualii salariati îi sustin pe actualii pensionari“, a enuntat, zilele trecute, un panseu „original“: anume ca s-a insinuat „mitul ca toti guvernantii de pîna acum ar fi de vina pentru situatia dezastruoasa în care a ajuns România“. El, deputatul-vorbete, pretinde, cu morga, dar fara sa aduca argumente, ca nu este asa si ca, implicit, numai guvernantii de azi sunt vinovati de situatia în care s-a ajuns – el si partidul sau, actualul P.S.D., si aliatii lui, ca, de ex., U.D.M.R., fiind inocenti!!!
Ca sa îi decelati mai bine fariseismul prin care vrea sa se excluda din cleptocratia care a distrus România în acesti 20 de ani, trebuie sa retineti ca personajul a fost si el ministru al Învatamîntului. Si, ca sa îi circumscrieti mai exact turpitudinea deputatului P.S.D.-ist care debordeaza de „moralitate“, trebuie sa relev ruta sinuoasa a unei individe care ramasese vadana de tînara, care, ca „animal politic“ – zoon politikon, cum zice Aristotel – era „buna rau!“ si cu care el, P.S.D.-istul-vorbete, avea sa faca tandem… ministerial. Vaduva vesela ajunsese directoare adjuncta a unui colegiu renumit din Capitala si ocupa, simultan, si functia de inspector, fireste, la Inspectoratul Scolar Municipal. Dupa ce a venit C.D.R. la Putere – etapa cînd ocupantii postului de ministru la Învatamînt fusesera exclusiv barbati –, tînara-femeie-de-succes a fost facuta… sefa Departamentului de Relatii Externe al Ministerului Învatamîntului, desi ea era profesoara de matematica si nu prea le avea cu limbile… straine. Dupa ce d-na Ecaterina Andronescu a ajuns ministru al Învatamîntului, nefiind barbat, evident, a usuit-o pe vadana-animal-politic, înapoi, pe postul de director al Colegiului National respectiv. Dar cînd fotoliul de ministru al Învatamîntului a fost ocupat de personajul nostru, actualul vorbete P.S.D.-ist de la Antena 3, tînara vaduva – care nu mai era chiar asa tînara, dar era tot „buuuna!“ –, a ajuns foarte aproape de d-l ministru, care a urcat-o… pe postul de ministru adjunct pentru învatamîntul preuniversitar. În acea etapa – dupa cum, probabil, va amintiti –, au fost cele mai multe scandaluri sexuale petrecute în mediul preuniversitar. Sa fi fost respectivele scandaluri – pe cît de jenante, pe atît de condamnabile pentru ministrul Învatamîntului, actualul vorbete P.S.D.-ist – reflectarea faptului ca unele eleve o aveau ca model pe tînara ministru-adjunct, care dadea cu „pasarica-n-populatie“ – metoda prin care urcase pe acele înalte fotolii si canapele ale ierarhiei institutionale?! Acum, ex-ministrul P.S.D.-ist o face pe lupul moralist; ba, mai mult, se crede fara pacate si arata cu destul exclusiv spre cei aflati azi de la Putere, uitînd ca a avut-o pe „vaduva vesela“ ca adjuncta dupa care-i curgeau balele – motiv pentru care a si tras-o… în postul respectiv!!!
„Ultima solutie: înc-o revolutie!“
Evident, poporul nu trebuie sa se mai lase pacalit de asemenea „sirene“ rascoapte si trebuie, dimpotriva, sa tina cont ca 1) toti guvernantii posdecembristi sunt pe deplin vinovati de dezastrul în care au adus România, si 2) pensionarii si-au platit singuri contributia la pensie si nu traiesc pe seama actualilor salariati – cum, în mod absolut fals, trîmbiteaza incontinent guvernantii si acolitii lor. Dincolo de propaganda proguvernamentala a lui C. Racaru si de critica demolatoare si partinica a vorbetelui P.S.D.-ist, jurnalistul Edward Pastia considera ca „Guvernul Boc încalca peste 20 de articole din Constitutie“, iar, prin masurile de austeritate initiate îndeosebi în toamna anului 2009, le încalca în mod flagrant (Cf. Financiarul, 4 septembrie 2009). Dar, spre deosebire de condeierul C. Racaru, ziaristul Pastia îsi deschide comentariul rezumînd, laconic, art. 47 (alin. 1) prin partea lui finala si esentiala, invocata de toti comentatorii care nu fac scamatorii verbale: «Art. 47 din Legea fundamentala: „Statul este obligat sa asigure un trai decent“»!
Desigur, pensionarii sunt, în marea lor majoritate, mai mult neputinciosi decît valizi de actiuni în forta, chiar daca, recent, în fata Palatului Cotroceni, cîtiva dintre ei s-au cam contrat cu jandarmii. Dar, evident, jandarmii care aparau Palatul Cotroceni, în mai-iunie 2010, nu au fost precum cei din Galati, care, acum vreo patru ani, i-au cam ciomagit pe profesorii care demonstrau mai pasnic decît pensionarii anti-basescieni. Trebuie retinut, totusi, ca la Cotroceni se adunasera doar vreo 200 de pensionari foarte furiosi, pe cînd la Palatul Victoria fusesera – dupa cele mai modeste evaluari – circa 30.000 de demonstranti. Dar, în afara agresarii demonstrative a P.D.-L.-istului Hoara, manifestantii contra guvernului au excelat în fluierat, huiduit, cîntat, dansat, în afisat banere si în scandat lozinci anti-Basescu si anti-Boc. Or, cum magistral spunea, recent, cineva, „Orice multime e o revolta în devenire“! Ne putem imagina ce s-ar fi întîmplat daca multimea uriasa din Piata Victoriei ar fi fost foarte putin melomana si, daca, în loc de fluiere, ar fi venit cu maciuci si sulite camuflate în bete pentru banere! Si daca, în loc sa paraseasca Piata Victoriei dupa patru ore si se întoarca de unde au venit, ar fi ramas acolo, ca în 21-22 decembrie 1989?! Dar ne putem si întreba: dupa scaderea salariilor, dupa cresterea numarului somerilor, dupa cresterea preturilor, dupa scaderea puterii de cumparare a leului – si-asa cam pricajit! –, dupa cresterea cheltuielilor la întretinere, le va mai arde de cîntat si dansat protestatarilor care vor veni la Palatul Victoria?! Si nu va fi, cumva, o multime mai mare, care sa formeze masa critica necesara transformari într-o revolta?
Salariatii de azi sunt pensionarii de mîine, asa ca este necesar sa se gîndeasca la viitorul lor negru si iminent în termeni mai concreti si mai contondenti. Deoarece, am vazut, în tara noastra s-a ajuns în situatia sa se fure nu numai lemnele din padure – cu consecinta inundatiilor catastrofale repetate inclusiv în aceasta vara –, nu numai sinele de tren, cablurile electrice ale drumurilor feroviare si rutiere, nu numai banii din banci, dar si voturile de la toate alegerile „democratice“. Ceea ce înseamna ineficienta institutiilor statului, deoarece functionarii statului au fost selectati pe criterii partinice si nu de competenta – formând, astfel, sistemul „ticalosit“, corupt, clientelar. În consecinta, democratia a fost grav compromisa, iar, pentru a fi reabilitata, trebuie suspendata temporar, dar printr-o revolutie veritabila, nu ca retrovolutia din decembrie 1989.
Ce ne spune Corneliu Vadim Tudor in fiecare aparitie in mass media?: „Decît o democratie bolnava, mai bine o dictatura sanatoasa“!
Si nu este singurul care gandeste astfel.
Intr-adevar, din cauza unei guvernari incompetente si anti-nationale, România este in pericol sa redevina o dictatura!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu