România in pericol etnic. Cum se distruge Statul National

Nota: WikiLEaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.
-------------------------------
ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ
REGISTRATURA GENERALĂ
Nr. 20487/14. X. 2010

ROMÂNIA VA DEVENI GROAPA DE GUNOI ETNIC A EUROPEI! (1)
Scrisoare deschisă
Domnului Traian BĂSESCU, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,
Domnului Emil Boc, prim-ministrul României,
Domnului Teodor BACONSCHI, ministrul de Externe al României

Înnegrirea imaginii României din cauza confundării pe plan internaţional a românilor cu ţiganii s-a produs, în timpul tranziţiei, ca urmare a impunerii vocabulei „rom/rrom“ în  limbajul oficial şi al mass media îndeosebi prin Memorandumul nr. D2/1094 din 29.02.2000. Expulzarea ţiganilor din Italia, începută în 2008, continuată şi intensificată acum, şi expulzarea ţiganilor din Franţa – care repetă demersul Italiei şi, deci, confirmă criminalitatea crescută a unor clanuri din cadrul acestei etnii – constituie o inadmisibilă deteriorare a imaginii României. Mediatizarea respectivelor acţiuni în mass media internaţionale reprezintă campanii de presă care, din vulnerabilităţi, s-au transformat în veritabile atacuri contra ţării noastre, care periclitează securitatea naţională. De aceea, este necesară eliminarea sus-menţionatului memorandum şi reactivarea Memorandumului nr. H03/169 din 31.01. 1995. Ca atare, se impune cu promptitudine: a) utilizarea exclusivă a cuvîntului ţigan în limbajul oficial şi al mass media; b) eliminarea logo-ului „ROMânia“ din brandul Explore The Carpathian Garden, întrucît face trimitere evidentă la făcătura „rom“; c) reactivarea proiectului legii Funar-Păunescu, privind eliminarea vocabulei „rom“ şi utilizarea exclusivă a cuvîntului ţigan.
Aceste demersuri minimale trebuie conjugate cu capacitarea în acest sens a guvernelor ţărilor europene. De aceea, vă solicit traducerea în limbile europene a studiului „România va deveni groapa de gunoi etnic a Europei“, care face parte integrală din prezenta Scrisoare deschisă, studiu care să fie trimis atît respectivelor guverne, cît şi organismelor Uniunii Europene.

Colonel (r.) Vasile ZĂRNESCU



Evoluţia unei idei
La Congresul Naţional de sociologie din 14-16 decembrie 2000, am prezentat studiul Ubicuitatea războiului axiologic, publicat în volumul editat şi prezentat la Congres. În acest studiu am propus un nou concept în domeniul politologiei şi al polemologiei: „războiul axiologic“. Am definit războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori –, impuse de anumite centre de putere străine“. Prin acest proces agresiv, valorile sunt inversate, răsturnate. Evident, cu ajutorul cozilor de topor din ţară. În cadrul acestui studiu, am trecut în revistă principalele domenii în care se manifestă această formă insidioasă de război, cu rezerva rezultată din formularea prezentă în titlu, care denotă calitatea sa esenţială: ubicuitatea – faptul că se manifestă peste tot, în toate sistemele şi subsistemele societăţii.
Relevasem, atunci, că dintre agresiunile axiologice comise contra României fac parte, printre altele, impunerea frauduloasă şi folosirea intensă a vocabulei „rom/rrom“ şi a derivatelor sale referitoare la aşa-zisa „limbă“ vorbită de ţigani – „romali“ sau „romani“ sau „romanes“ – şi avertizasem asupra consecinţelor pernicioase provocate de confuzia [1] creată deliberat, cu scopul de a-i confunda pe români cu ţiganii – consecinţe care, din nefericire, s-au adeverit.
Am dezvoltat această problemă a inducerii confuziei „român/rom“ în studiul «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», [2] tipărit, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, sub titlul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“ [3]. Între timp, situaţia existentă – relevată în mass media externe, îndeosebi în anii 2008-2010, în unele publicaţii britanice, spaniole, franceze şi italiene – a confirmat, din păcate, o dată în plus, anticipările mele, în special teza că vocabula „rom“ constituie o agresiune axiologică, precum şi faptul, devenit tot mai evident, că ţiganii, prin comportamentul lor, ne compromit şi afectează grav imaginea României – fapt subliniat într-o formă, adusă la zi, a articolului sus menţionat, în studiul „Ţiganii: o bombă politică iminentă a Uniunii Europene“ [4], ambele postate pe site-ul AlterMedia şi preluate, ulterior, de alte publicaţii on line.

De la Memorandumul nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995
la Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000
În studiul citat, am relevat că, în virtutea atribuţiilor profesionale, am realizat diverse sinteze pe această temă – a agresiunii axiologice reprezentată de cuvântul „rom/rrom“ –, materiale care au fost înaintate, pe cale ierarhică instituţională, „factorilor de decizie din stat“ şi că, într-o mare măsură, inclusiv acele materialele au constituit unul dintre factorii care au stat la baza Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, în timpul mandatului lui Teodor Meleşcanu. Acest Memorandum a explicat caracterul periculos al folosirii cuvântului „rom/rrom“ – prin consecinţele sale nefaste – şi, ca atare, cerea eliminarea cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale din lexic – pentru început, din limbajul oficial şi al mass media – şi folosirea exclusivă a cuvântului statuat istoric şi ştiinţific, de „ţigan“.
În 1997, Convenţia Democrată din România (C.D.R.), dintre cei „15.000 de specialişti“ ai ei, l-a ales şi l-a pus în scaunul de ministru la Externe pe Andrei Pleşu, care, pe de o parte, obedient faţă de organismele internaţionale şi de organizaţiile interne ale ţiganilor, şi, pe de altă parte, în dispreţ total faţă de limba română şi de România, a dispus ignorarea respectivului memorandum şi a impus, dimpotrivă, utilizarea denominaţiei incriminate anterior: „rom/rrom“. Mergând pe urmele acestui studiu – dar fără să-l citeze –, ziaristul Victor Roncea a relevat că, spre sfârşitul mandatului Convenţiei Democrate, ultimul ei ministru de Externe, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, adresat premierului de atunci, Mugur Isărescu, prin care a anulat expres Memorandumul ministrului Teodor Meleşcanu, care «recomandase (…) utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de „ţigan“, în detrimentul celui de „rom“, care de-abia începuse să se impună.» Şi, în continuare, Petre Roman preciza: „(…) Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa M.A.E., în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează“ (s. n. – V.I.Z.) [5].
Dar, în realitate, Petre Roman a impus, dimpotrivă, utilizarea exclusivă a vocabulei „rom“, recunoscînd că a emis acest memorandum la presiunea organizaţiilor ţigăneşti – care consideră că, chipurile, cuvântul „ţigan“ ar fi jignitor – şi după consultarea unor experţi români şi străini, îndeosebi ai O.S.C.E.
Îl întrebasem, pe această cale, pe ex-ministrul Petre Roman: nu cumva unul dintre „experţii“ O.S.C.E. a fost şi ţiganul sociolog Nicolae Gheorghe (zis, mai frecvent, şi Gheorghe Nicolae), care a parvenit şi acum este reprezentantul ţiganilor la O.S.C.E.?! Dar, în esenţă, Petre Roman a ignorat total motivele ministrului Teodor Meleşcanu – care, şi el, apelase la experţi în susţinerea Memorandumului său – şi, implicit, a acceptat să se producă prejudiciile devenite evidente, deja, încă din timpul mandatului C.D.R., imediat după schimbarea de macaz provocată de Andrei Pleşu! Iar alte pericole aveau să vină în curând.
Între timp, mass media, în cvasitotalitatea lor, din lichelism, din lipsă de curaj civic, din lipsă de patriotism sau din spirit mercenar – sau din toate aceste motive la un loc –, au preluat ucazul Pleşu-Roman, iar efectul acestei agresiuni axiologice s-a văzut deja: pretenţia impusă de ţigani de a fi denumiţi „romi“ a ajuns atât de mare, încât ei au ajuns să facă legea în România. Ca o fatalitate istorică, ţiganii sunt „jigniţi“, „discriminaţi“ de toţi, inclusiv de cei care le iau apărarea şi le poartă de grijă, pe când ţiganii nu insultă, nu fură, nu înjunghie, nu omoară, nu poluează sonor, vizual şi olfactiv pe nimeni!
Prin intermediul aşa-zisului Consiliu „Naţional“ (!) pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) – care este ilegitim, imoral, anticonstituţional, antinaţional, şi, îndeosebi, antiromânesc, întrucât este condus de maghiari –, românii au ajuns să fie daţi în judecată de ţigani pentru că îi „discriminează“ – cazul senatorului Iulian Urban fiind aproape la fel de notoriu ca al preşedintelui Traian Băsescu! Dar când li se dau locuri fără concurs la liceu şi la facultate, în detrimentul românilor care rămân fără locurile ocupate, astfel, abuziv de ţigani, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! Când sunt graţiaţi şi scoşi prea devreme şi nereeducaţi din închisori, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! După care recidivează în crimele pe care le comit, ale căror consecinţe se repercutează, inclusiv pe plan internaţional, asupra românilor! Vezi cazurile Mailat, Argint, Cămătaru şi celelalte.
O expresie clasică a obedienţei Guvernului României – condus, atunci, de premierul interimar Mugur Isărescu – faţă de organismele europene a fost şi Ordonanţa de Guvern nr. 137/31 august 2000; în baza art. 23 alin. (1) al acesteia, printr-o hotărâre abuzivă – ca expresie a obsecviozităţii depline a Guvernului, condus de Adrian Năstase –, Hotărârea de Guvern nr. 1194 din 27 noiembrie 2001, modificată ulterior, a fost înfiinţat C.N.C.D., care, acum, îi discriminează pe toţi românii, deşi ei reprezintă 85 la sută din populaţia ţării. Asta este esenţa „democraţiei“ Occidentului impusă României: nu dictatura majorităţii – care este autentica democraţie! –, ci dictatura minorităţilor, adică inversarea valorilor. Iar inversarea valorilor este „diferenţa specifică“ a satanismului!
Este, deja, de notorietate că valorile româneşti suferă un proces de devalorizare prin inversare: sunt minimalizate, ridiculizate, călcate în picioare şi sunt înlocuite cu anti-valorile ţigăneşti şi ale altor minoritari! După tiparul cunoscut, „marca“ Sorin Mitu, Lucian Boia, H.-R. Patapievici ş.a., care înlocuiesc valorile româneşti cu elucubraţiile lor. Ca atare, Petre Roman, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici et comp. se numără, şi ei, printre vectorii războiului axiologic dus contra României.

Cuvântul „ţigan“ derivă din „ti Gange“ şi nu din „athinganoi
Cuvântul „ţigan“ nu are nimic peiorativ în el; noţiunea, în sine, e nevinovată. În schimb, modul de viaţă şi comportamentul agresiv – neschimbate de secole şi neschimbabile, prin efectul cutumelor ţigăneşti – sunt cele care le conferă caracteristica peiorativă, ba, încă, semnificând un pericol social nu numai în România, ci peste tot în lume. Cuvântul „ţigan“ are, dimpotrivă, o conotaţie generică – şi, deci, nobilă – în el, căci dezvăluie zona geografică cu care etnia se mândreşte: „ţigan“ provine, după cum afirmase Iosif Constantin Drăgan, din expresia „ti Gange“, care ar însemna în limba hindusă „de dincolo de Gange“ – de unde ar fi provenit ţiganii. Prin pierderea ultimei silabe, a devenit ti-gan, apoi „ţigan“. Oricum, celor mai mulţi lideri ai ţiganilor le place să afirme că ţiganii au venit din India, iar Chris Nickson chiar le precizează locul: Rajahstan (!), un deşert în care India a detonat prima sa bombă atomică.
Unii „lideri“ ţigani vor să-şi confecţioneze o genealogie asezonată cu termeni livreşti şi arhaici, ca să le confere o sorginte mai răsărită şi pretind că denumirea ar proveni dintr-un cuvânt grecesc, „athinganoi“ sau, după alţii „athiganoi“ [6], care ar fi însemnat „de neatins“ şi care, astfel, îi indica pe „cei care nu trebuie atinşi“; de aici, ar fi rezultat, ulterior, cuvântul „ţigan“. Dacă ar fi să acredităm această „rută“ etimologică, atunci „athinganoi“ a dat, mai degrabă, prin prescurtare succesivă – athing-anoi, athing, ating –, pe românescul „ating“, nu pe „ţigan“. Apoi, dacă însemna „de neatins“, relevă, totuşi, faptul pe care propagandiştii ţigani îl trec sub tăcere: că era un îndemn imperativ al grecilor sau romanilor să nu-i atingă pe ţigani, fiindcă, pe atunci, când umblau cu şatra, erau mult mai împuţiţi decât sunt acum! Probabil că de la această lecţiune subliminală a cuvântului provine respingerea de către ei a denumirii de „ţigan“, fiindcă le reaminteşte mizeria fizică şi morală din care descind şi în care se menţin. Ţinând cont de cum arată acum etnia ţigănească, să ne închipuim cum era în urmă cu un mileniu, când a fost adusă aici, din India, târâtă de hoardele tătărăşti. Apoi, chiar şi acum, India este stratificată foarte rigid în clase sociale, cea inferioară fiind numită paria, cu care celelalte clase nici nu au voie să intre în contact şi, deci, pe ai cărei indivizi nu au voie să îi atingă! „Iezuiţii, din respect faţă de structura socială indiană, evitau contactul deschis cu paria ca să nu devină, astfel, inacceptabili pentru influenţii brahmani“ [7]. Evident, ţiganii nu puteau să provină decât din clasa paria şi, după aducerea lor în Europa, aşa au rămas, în mileniul următor, tot paria, „de neatins“ – desigur, cu excepţia indivizilor care s-au civilizat şi s-au adaptat, cu greu şi tardiv, în marginea popoarelor în cadrul cărora s-au aciuat.
Dar, oricare ar fi antecedentul din care provine cuvântul „ţigan“ – „athinganoi“ sau „ti Gange“ –, vocabula „rom“ nu are nici o legătură cu numele etniei. Ideologii ţigani pretind că „rom“ ar însemna, în „limba“ lor, „om“, deşi ei nu au limbă, ci au doar nişte rudimente argotice, specifice fiecărui clan şi neinteligibile între ele: la „Olimpiada de rromani“ (sic) s-a văzut că ţiganii nu pot comunica între diverse clanuri şi, fireşte, s-au ţigănit între ei [8]. Dar „om“/„rom“ nu este un nume de etnie, ca dovadă că ţiganii, în cvasitotalitatea lor, nici nu ştiu că ar fi „romi“: ei se ştiu că sunt doar ţigani! Deci nu există nici o raţiune să fie folosit ca denominaţie etnică.
În acest sens, simptomatic este şi ceea ce spune un ţigan care se străduieşte, din răsputeri, să acrediteze limba „romani“ şi a scris chiar un dicţionar „rrom-român“ (!): «Am lăsat la final o explicaţie pe care, mai mult sau mai putin, o datoram cititorilor. Am optat pentru termenul de “rrom” si nu de “tigan”, nu atât pentru faptul ca ultimul este perceput de catre comunitatea rroma internationala ca fiind peiorativ, ci pentru simplul motiv ca de un mileniu încoace rromii îsi spun în limba lor rrom (sg.) “rrom”/ rromá (pl.) “rromi” si nu “tigan(i)” (acesta din urma fiind un termen prin care au fost denumiti rromii în Imperiul Bizantin la începutul acestui mileniu). Asadar, este bine de stiut ca rromii s-au adresat si se adreseaza între ei, în limba rromani (tiganeasca), prin formula: “Tu san rrom?” (”Tu esti rrom?”) si nu printr-o formula aberanta de tipul “Tu san cigan?” (”Tu esti tigan?”). Deci, forma legitima este rrom si nu tigan. Nu pierdem nimic daca o folosim. Nici italienii nu-si fac probleme, de pilda, ca ROMA ar putea fi pus în legatura cu Rromá “rromii (tiganii)” ori sintagma FORO ROMANO ar fi confundata cu cea din limba rromani (tiganeasca) Fòro rromanó (sau rromano fòro) “orasul rrom (tiganesc)” etc. etc.»
Am citat, ad litteram, din fabulaţia lui Gheorghe Sarău, RROMII, INDIA şi LIMBA RROMANI, Bucureşti, 1997, pag. 161-162. Falsitatea deplină a polologhiei lui Sarău este relevată chiar de faptul că aduce ca argument născocirea „rrom“, deşi această grafie a trebuit „inventată“ abia prin 1994, ca urmare a protestului românilor la invazia făcăturii „rom“. Cât despre semnele diacritice, importanţa lor este evidentă şi din citatul de mai sus, postat, precum şi în materialele din publicaţiile electronice, cel mai adesea, tot fără diacritice: lipsa lor măreşte confuzia dintre români şi „romani“ – căci între timp, văzându-se cu „măgarul legat la gard“, ţiganii l-au uitat pe al doilea „r“, pus artificial, pentru a înlătura, chipurile, eventuala confuzie între „rom“ şi român! De fapt, după cum se vede, şi „filologul“ Sarău este nevoit, aici, după scamatoria „rrom“/„rromani“, să precizeze, în paranteză, „ţigan“ şi „ţigănească“. Or, pentru străini, când văd scris „rromani“ şi „romani“, apoi „romani“ fără â, nu ştiu că primele două cuvinte se referă – tendenţios şi subversiv, e-adevărat! – la ţigani, iar ultimul la „români“ fără diacritice, în presa electronică!
Evident, „profesorul“ de ţigănească (pardon, de „limba“ romali/romani/romanes) Sarău aduce argumente ideologice şi absolut false, pentru că realitatea este exact inversă: toţi ţiganii îşi spun între ei ţigani şi nu ar fi ştiut că sunt „romi/rromi“ dacă nu le-ar fi băgat această diversiune în cap unii ca Gheorghe Sarău, Nicolae Gheorghe, Nicolae Păun et comp. Să meargă, acum, la Roma, la Livorno, Neapole etc., Gheorghe Sarău şi să-i întrebe pe italieni cum este cu Roma şi cu Foro Romano – dacă se confundă sau nu cu „comunitatea roma“ sau „Fòro rromanó“! Şi să vedem dacă ar mai scăpa cu viaţă! Iar noi încă le mai răbdăm impertinenţa, poluarea limbii şi a mediului înconjurător!

Scopul impunerii vocabulei „rom“: subversiunea
Aşadar, impunerea vocabulei „rom“ nu are nici o justificare – în afara acesteia singure, subversive şi diversioniste, din cazul de faţă: de compromitere deliberată a României, prin asocierea ţiganilor cu românii, a substituirii lor şi, în final, a creării impresiei că românii sunt, de fapt, ţigani – aşa cum susţin, acum, francezii şi italienii („ginta latină“!), englezii, Jirinovski, Voronin, ungurii. Până şi amărâţii ăştia de bulgari, care acum 7-8 ani mureau de foame şi treceau, masiv, Dunărea ca să cumpere pâine de la noi, ne insultă pe stadioane strigând sportivilor noştri „Ţiganilor!“ [9] – pentru că au aflat din presa românească şi internaţională că între „romi“/rromi/romani“ şi români nu e diferenţă decât de un semn diacritic –, îi jefuiesc la drumul mare pe turiştii români, iar în presa lor mai pretind şi Dobrogea, după ce ne-au luat, abuziv, Cadrilaterul. Prin asta, bulgarii se asociază cu politica revanşardă a ungurilor şi, împreună, „îi ridică mingea la fileu“ lui Vladimir Putin, care şantaja, pe plan internaţional, România, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-U.E. de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ [10]. Care a fost reacţia guvernanţilor la „aluzia“ lui Putin?! Au zis, şi ei, pe ţigăneşte: „Mucles!“
Esenţial, însă, este faptul că, indiferent de etimologia lui, nu cuvântul „ţigan“ este acela care este jignitor, peiorativ, cum cred liderii ţiganilor, care, astfel, se ascund după deget, confecţionând ţinte false pentru eludarea problemei şi pentru a-şi justifica fondurile europene şi româneşti însuşite nemeritat, inutil şi abuziv, ci comportamentul lor funciarmente criminogen şi refuzul lor încăpăţânat de a-şi schimba modul de viaţă, chipurile „tradiţional“, cum pretind, pompos, ei, „liderii“. Aşa cum le-am mai propus, pot să-şi zică şi gerrmani, sau neoindieni, sau în alt fel, denumirea – oricare ar fi ea! – nu va schimba cu nimic atitudinea celorlalţi faţă de ei, dacă nu se schimbă ei înşişi, civilizându-se. În fond, de 20 ani ţiganii îşi zic, cu impertinenţă, „romi/rromi“. Au dobândit mai mult prestigiu, a avut vreun efect aproprierea acestei vocabule în afară de faptul că i-a ultragiat, i-a denigrat şi i-a devalorizat pe români pe plan internaţional din cauza confuziei insinuate?! Au făcut vreun progres în integrarea lor în România sau în Italia, Franţa, Spania, Anglia, Elveţia, Germania etc.?! Nu! Ţiganii au fost repudiaţi la fel ca înainte, de peste tot; în ultimii ani, taberele din Italia le-au fost incendiate – ca în Evul Mediu –, iar, începînd din vara aceasta, a reînceput expulzarea lor din Franţa, cu şi mai mare energie şi în mod întemeiat! Dar, evident, dacă îşi vor mai zice „romi/rromi“, în mod cert nu vor mai avea nici o şansă să mai se integreze în România, pentru că, deja, ne-au compromis definitiv în ochii străinătăţii, iar pentru asta nu vor fi iertaţi niciodată. Deja forumiştii români sunt unanimi împotriva ţiganilor şi, implicit, împotriva folosirii vocabulei „rom“, spre furia C.N.C.D.
După ce i-am tolerat cinci secole şi după 20 de ani de agresiune axiologică, ideologică şi faptică din partea ţiganilor, trebuie să se termine cu toleranţa faţă de ei [11], ca, de altfel, şi faţă de celelalte minorităţi agresive – toleranţă care, dacă va mai fi continuată, atunci nu va mai fi decât prostie patentă! Şi prima modalitate de a şterge această ruşine este, deocamdată, una radicală şi irevocabilă, cu care să înceapă imediat: să nu-şi mai zică şi să nu li se mai zică „romi/rromi“, ci aşa cum îi ştie toată lumea – ţigani. A doua modalitate este să înceapă să se civilizeze, iar a treia, să fie civilizaţi „forţat“, inclusiv prin muncă şi prin şcoală, cum indicase, cam încurcînd lucrurile, Daniel Barbu, şeful unei catedre de ştiinţe politice: „pentru că un tînăr ţigănuş se poate să nu-şi dea seama la ce-i serveşte şcoala. Ar trebui introdusă de urgenţă obligativitatea învăţămîntului pînă la 18 ani“ (sic). Evident, Daniel Barbu ar fi trebuit să zică „reintrodusă“, fiindcă în Socialism fusese, deja, introdusă, iar profesorii erau, şi ei, obligaţi să se ducă pe la cocioabele ţiganilor ca să le aducă puradeii la şcoală – unde veneau, o vreme, dar nu ca să înveţe, ci ca să fure şi să-i violenteze pe copiii românilor! După care abandonau şcoala. De altfel, abandonul şcolar al ţiganilor, în oricare ţară s-ar afla, este relevat de Sir Angus Fraser, peste tot, în cartea sa, ŢIGANII (vezi infra, nota 14). Dar, aşa cum atestă interviul pe care i l-a luat ziaristul Răzvan Ciobanu, Pentru autoritatile romane, un tigan in minus, o problema in minus, plin de contradicţii şi de omisiuni condamnabile în referirile sale la ţigani, deşi este doctor în politologie, prin ideile sale inextricabile – ca să mă exprim eufemistic –, prof. univ. Daniel Barbu seamănă, mai degrabă, cu doctorul Ciomu: elocvente, în acest sens, sunt foarte numeroasele comentarii pe forum, aproape toate negative [12]!

Ţiganii: o bombă social-demografică cu explozie întârziată
Dacă problema maghiarilor reprezintă o bombă politică interetnică [13] – în special prin posibila promulgare, de către P.D.-L. plus U.D.M.R., a autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“ – cum pretind tot mai vehement Laszlo Tokes şi Marko Bela –, problema ţiganilor constituie o bombă demografică cu explozie întârziată – de care s-a temut şi Cehoslovacia în deceniul 7 al secolului trecut, motiv pentru care intenţiona ca, „după 2-3 naşteri, ţigăncile să fie sterilizate“ [14]; apoi constituie o bombă socială prin bolile transmise, prin conflictele provocate şi crimele comise, prin înmulţirea în proporţie geometrică/exponenţială şi prin revendicările neîntemeiate de protecţie socială şi de „restituire a aurului confiscat de comunişti“ – deşi respectivul aur provenea tot din furt. Acuzele făcute de ziarul britanic The Sun [15], cum că aduc T.B.C.-ul în Anglia, nu erau întru totul lipsite de temei. Mai mult, spre deosebire de tendinţa generală de scădere a populaţiei româneşti, etnia ţigănească manifestă tendinţa contrară: de creştere demografică accelerată.
Motiv pentru care preşedintele Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de perspectiva sumbră a diminuării ponderii românilor! Ca atare, nu mai este o excentricitate gratuită avertismentul emis, la congresul neonaziştilor din Europa, ţinut în Germania, că, în curând, Europa va fi dominată de ţigani! Deja deputatul-ţigan P.S.D. Mădălin Voicu ne ameninţase şi el, acum vreo câţiva ani, că, dată fiind tendinţa de înmulţire a ţiganilor, este posibil ca, „peste vreo două decenii, ţiganii să conducă România, nu atât pentru că ar fi rromi, cât pentru că îi vor depăşi numeric pe români şi, dintr-o etnie conlocuitoare, ţiganii vor deveni una înlocuitoare“! Şi, ca lider al lor, probabil că le ştie mai bine situaţia decât statisticienii noştri! Repet sugestia dată editorilor de la National Geographic, numărul din noiembrie 2006, în limba română: să traducă cele 26 de pagini despre ţigani în limbile de circulaţie internaţională în care apare revista [16]. E util de ştiut şi ceea ce scriu unii ţigani despre ei înşişi, poate se mai lămuresc şi cei din Uniunea Europeană sau de la Mental Disability Rights International (M.D.R.I.), din S.U.A., care ne-au denigrat, americăneşte, în New York Times [17].
Pe postul Realitatea TV a fost difuzată, la începutul lunii noiembrie 2008, o emisiune care purta ca titlu chiar ideea perspectivei ameninţătoare enunţată de Mădălin Voicu: „Etnie conlocuitoare sau înlocuitoare?!“ Dincolo de tenta aparent ironică, trebuie să vedem, mai degrabă, perspectiva terifiantă care ne aşteaptă dacă nu luăm, urgent, măsuri radicale de contracarare!
14 octombrie 2010
NOTE
[1] Vasile I. Zărnescu, Ubicuitatea războiului axiologic, în volumul coordonat de Elena Zamfir, Ilie Bădescu, Cătălin Zamfir, Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag. 900-901.
[2] Idem, «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», în LUMEA Magazin (nr. 9/2005, pag. 10-11, http://ro.novopress.info/?p=598), reluat, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, în Justiţiarul, 14 sept. 2005, pag. 7-8).
[3] Idem, „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“; în revista SANTINELA, nr. 11/2006, pag. 4-6, http://www.strajerii.ro/SANTINELA011.pdf. Articolul a fost adus la zi, după un an, sub acelaşi titlu, pe site-ul http://ro.altermedia.info/minoritati/innegresc-tiganii-imaginea-romaniei_7929.html.
[4] Idem, „Ţiganii: o bombă politică iminentă a Uniunii Europene“, pe http://ro.altermedia.info/minoritati/tiganii-o-iminenta-bomba-politica_8220.html#more-8220, şi pe http://justitiarul.ro/semnal/122.html şi http://justitiarul.ro/semnal/133.html; preluat, la fel, pe mai multe site-uri, precum aici: http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2010/01/vasile-i-zarnescu-tiganii-o-bomba.html.
[5] Victor Roncea, „Cum au devenit românii romi“, în Ziua, nr. 4095, 24 noiembrie 2007, pe http://www.ziua.net/display.php?id=229814&data=2007-11-24, şi pe http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-in-plin-razboi-axiologic-cum-au-devenit-romanii-romaniromitigani_7955.html). Pentru alte detalii, cf. Victor Roncea, „Ayatollahul Băsescu, anti-semit şi anti-român“, în Ziua, nr. 3823, 8 ianuarie 2007, http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-08&id=213794. Similar, vezi şi: Iulia Popovici, „Cum au devenit ţiganii o temă“, în Ziua, nr. 4025, 4 septembrie 2007, pe http://www.ziua.net/display.php?id=226157&data=2007-09-04.
[6] Dr. M. Băcanu, TIGANII – minoritate naţională sau majoritate infracţională. Editura Bravo-Press, 1996, pag. 11-13. Vezi şi: Corneliu Filip, doctor în istorie, „Ţiganii sau romii – problemă a României sau a Europei?“, în Evenimentul, http://www.evenimentul.ro/articol/iganii-sau-romii-problema-a-romaniei-sau-a-europei.html; Delia Radu, „Romii – un nou serial BBC“, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/06/050622_romi_repere_istorice.shtml; *** „Ţiganii – o poveste“, pe http://www.ziare.com/?ziare=details&a_id=170158; Chris Nickson, „Roma (Gypsy) Music Overview“, pe http://worldmusic.nationalgeographic.com/worldmusic/view/page.basic/genre/content.genre/roma__gypsy__music_778.
[7] William V. Bangert, S.J., Istoria iezuiţilor, Editura Ars longa, Cluj-Napoca, 2001, pag. 383-384 şi 442-448. Vezi şi Florian Bichir, Mircea Marian, „Marele eşec al integrării rromilor“, în Evenimentul zilei, nr. 5027, 7 noiembrie 2007, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/marele-esec-al-integrarii-rromilor-467147.html.
[8] Florentina STOIAN, „Ursarii şi căldărarii s-au certat la Olimpiada de rromani“, în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006; http://www.adevarul.ro/articole/ursarii-x15f-i-c-x103-ld-x103-rarii-s-au-certat-la-olimpiada-de-rromani/176000.
[9] Marius Niţu, „Ţigăneala ne-a mâncat mămăliga“, în Adevărul, 19 nov. 2007, http://www.gandul.info/puterea-gandului/tiganeala-ne-mancat-mamaliga.html?4237;1043221.
[10] *** „Putin ameninţă România“, în Ziua, nr.  4071, 27 octombrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?data=2007-10-27&id=228580. Vezi şi: „Putin ameninta Romania cu fragmentarea“, Asociaţia Civic Media, 27 octombrie 2007, pe http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=512&Itemid=77.
[11] Pentru îndemnul Consiliului Europei la toleranţă, vezi M. C. „Rromii, discriminaţi în România“, în Adevărul, nr. 4861, 22 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/rromii-discrimina-x163-i-n-rom-nia/175471; pentru intoleranţă europeană, vezi: Adina Şuteu, „Rromii, o minoritate pe care Europa nu o vrea“, în Adevărul, nr. 5389, 7 noiembrie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/de-ce-nu-iubim-tiganii/331280; Marie Marty, „Prison avec sursis pour le maire incendiaire“, în Le Parisien, 16 mai 2006, pe http://www.leparisien.fr/faits-divers/prison-avec-sursis-pour-le-maire-incendiaire-16-05-2006-2006989253.php.
[12] Cf. Cotidianul, 14 noiembrie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=15612&art=38859&cHash=64bfeacc60; vezi şi Viorel Ilisoi, „Veşti bune despre ţigani: ghetoul din Dorohoi“, eodem loco, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=15612&art=38848&cHash=ea1f157c1e. Vezi şi: Dr. M. Băcanu, TIGANII – minoritate naţională sau majoritate infracţională, Editura Bravo-Press, 1996, pag. 42-45.
[13] Ion Marin, „Bomba interetnică / Cine minimalizează (şi de ce) pericolul «legitimaţiei de maghiar»“, în Ultima oră, 26 aprilie 2001, pag. 1; vezi şi Almona Ţilea şi Andrei Dumitrescu, „Marea diversiune antiromânească / Ungaria vrea să dea «legitimaţie de maghiar» tuturor ardelenilor“, în Ultima oră, nr. 635, 25 aprilie 2001, p. 5.
[14] Angus Fraser, ŢIGANII. Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, pag. 297-298. Vezi şi Ultima oră, 15 martie 2001, pg. 6.
[15] Cornelia Roşoga, „După hoţi şi criminali, presa britanică ne face şi TBC-işti / Tabloidul The Sun continuă campania de denigrare a românilor“, în Gardianul, nr. 1349, 4 nov. 2006, pag. 7; ***, „The Sun ne face tebeciştii Europei“, în Adevărul, nr. 5079, 4 noiembrie 2006, pag. 5; Diana Opriţă, „Zid împotriva rromilor români“, în Curentul, nr. 258(3632), 4 noiembrie 2006, pag. 6; D.E., „Londra exclude românii pe baza unor statistici eronate“, în Ziua, nr. 3773, 6 nov. 2006, pag. 4; vezi şi: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/47297/Londra-exclude-romanii-pe-baza-unor-statistici-eronate.html; Ionuţ Apahideanu, „Semper fidelis Patriae“, în http://ro.altermedia.info/politica/semper-fidelis-patriae-sau-romania-who-gives-a_5328.html etc., etc.
[16] „Ţiganii din România“, în National Geographic (ediţia în lb. română), noiembrie 2006, pag. 25-51.
[17] Ioana Bojan, „NYT «dezvăluie» starea mizeră a copiilor instituţionalizaţi. Să fie vorba de adopţii? / Un articol negat ferm de autorităţile de la Bucureşti pune în pericol aderarea României la U.E.“, în Gardianul, 11 mai 2006, pag. 4. Vezi şi: Ioana Bojan, „NYT «dezvaluie» starea mizera a copiilor institutionalizati. Sa fie vorba de adoptii?“, Infonews, 11 mai 2006, pe http://www.infonews.ro/node/36026.

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile ZARNESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu