Surse anonime: Basescu este extrem de grav bolnav

Nota: WikiLeaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.
TRAIAN BĂSESCU - ZILELE ACESTUIA SÎNT NUMĂRATE!
Începutul acestei săptămîni nu a fost unul de bun augur pentru Traian Băsescu. Conform informaţiilor noastre, starea de sănătate a presedintelui s-a agravat. Marţi el a avut una dintre cele mai grele zile. Conform agendei personale, marţi el ar fi trebuit să convoace şedinţa CSAT pentru elaborarea unei serii de trei hotărîri secrete privind proiectele de înzestrare a Armatei Române. Nu a fost în stare nici măcar să coboare din pat, în marea majoritate a timpului fiind într-o stare de somnolenţă, indusă de sedativele administrate de medicii SPP. Abia după orele 16, a avut un dialog, în biroul amenajat la vila de protocol în care locuieşte, cu şeful cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu.

Ca şi în cazul precedentei şedinţe a CSAT, şi momentul în care se va ţine următoarea va fi o surpriză, chiar şi pentru membrii acestui organism fantomatic. Întrunirea nu va fi anunţată înainte de desfăşurarea ei, pentru că, din cauza crizelor tot mai frecvente de boală pe care Matrozul le are, este riscant să fie anunţată o anumită dată, iar aceasta să nu poată fi respectată. Pentru că nu se simţea în stare nici măcar să vorbească la telefon, l-a pus pe Avramescu să-l sune pe Adriean Videanu, căruia i-a ordonat să finalizeze hotărîrea CSAT cu privire la Roşia Montană, pentru ca aceasta să fie adoptată la prima şedinţă. Probabil şi scandalul Monica Iacob Ridzi a constituit un important subiect al discuţiei între Bolnavul Naţional şi şeful cancelariei prezidenţiale, pentru că, după plecarea acestuia, Băsescu a făcut un efort şi a sunat-o, personal, pe Ridzi, căreia i-a spus să stea liniştită, că nu va păţi nimic.
Restul serii, pînă la orele 21, în jurul canapelei prezidenţiale, din cabinetul privat, au fost prezenţi medicii SPP cu care se sfătuieşte în privinţa limitării efectelor bolii, Aliodor Manolea, precum şi fiica sa mai mare, Ioana Băsescu. Conform informaţiilor scurse din spatele uşilor închise, Băsescu a cerut un pahar de whisky, de care nu s-a atins ("spunea că îi e rău numai cînd îl priveşte") şi a cerut SPP-iştilor să grăbească demersurile pentru aducerea din Indonezia a echipei medicale a doctorului Abid Nazir, de la clinica "Global Doctor International Medical Center". Din cel puţin 3 surse bine informate (printre care şi un general SPP), am aflat că Traian Băsescu mai are de trăit cel mult 2 luni.
Update in timp ce scriam acest comentariu:
Surse din Serviciile Secrete ne-au informat că, ieri după-amiază, s-ar fi produs inevitabilul: Traian Băsescu ar fi paralizat în întregime şi ar fi fost transportat, de urgenţă, la Spitalul Militar din Bucureşti. Tot ceea ce ştim este că prognoza referitoare la viaţa lui este sumbră!
sursa: AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu