WikiLeaks Romania: Cenzura presei

Cenzura presei, o idee draga lui Basescu si PDL!
Preşedintele României, Traian Băsescu, prin purtătorul său de cuvânt, Valeriu Turcan – soţul deputatei Partidului Democrat Liberal Raluca Turcan – a reclamat miercuri Realitatea TV la Consiliul Naţional al Audiovizualului, cu EXACT o zi înaintea discutării, joi, în plenul acestui Consiliu a prelungirii licenţei de emisie pentru încă nouă ani a acestui post de televiziune extrem de critic cu actuala putere. Scandalul declanşat de presupusa implicare a lui Traian Băsescu şi a unora dintre acoliţii săi în tenebroasa afacere a energiei electrice ieftine pentru ALRO este motivul reclamării la CNA a Realităţii TV şi a realizatoarei emisiunii “Ora de Foc”, Oana Stancu.
Pâra şefului statului român, a cărei argumentaţie seamănă foarte mult cu reclamaţia prin care acesta târa un ziar prin tribunale în urmă cu doi ani, a fost depusă la CNA, deşi Realitatea TV a insistat asiduu pe lângă purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale să ofere un punct de vedere în numele şefului statului român cu privire la tenebrosul subiect legat de ALRO. În pofida inistenţelor Realităţii TV, oficialul Cotrocenilor a apelat la modul de lucru care l-a făcut prea-bine cunoscut printre ziariştii acreditaţi la Palatul Cotroceni: nu a răspuns la telefon.
Trei membri ai
CNA - ce pare că s-a transformat într-un tribunal al inchiziţiei audiovizualui românesc- trimişi acolo de actuala putere, Narcisa Iorga (PDL), Gelu Trandafir (Traian Băsescu) şi Attila Szasz (UDMR) şi unul de opoziţie, dar şi din partea opoziţiei, Dan Grigore (PNL), par să fie la un pas de a înclina balanţa spre neprelungirea licenţei de emisie a Realităţii TV.
Anterior, marţi, la propunerea a patru membri ai CNA s-au opus reînnoirii atunci a licenţei de emisie a Realitatea TV amânând decizia pentru joi, după cum transmitea
Pagina de media a jurnalistului Petrişor Obae.
Redăm câteva dintre argumentele oponenţilor aparenţi ai reînnoirii licenţei de emisie a Realitatea TV:
Dan Grigore:
“Postul are nevoie de o prelungire de licenţă. De-a lungul timpului, credibilitatea noastră a fost în suferinţa pe acest post (...)Dacă se discută astăzi eu am să votez împotriva. Eu vreau mai întâi să văd proiectul. Cer încă două zile de gândire, tocmai pentru că este vorba de un astfel de post. E un semnal în plus pe care trebui să îl dăm postului că lucrurile nu pot merge ca până acum.”
Gelu Trandafir:
“E o problemă de încredere, în relaţia mea cu acest post. În ultimu an şi jumătate, ne-am întâlnit în diferite formule. Credibilitatea ţine şi de apariţia acestor stenograme, dintre cel care patronează acest post şi reprezentanţi ai echipei editoriale. Am văzut un dispreţ faţă de libertatea de exprimare care este garantată de lege.”
Attila Szasz:
“Am văzut proiecte de solicitare de licenţă mai bine conturate la staţii mici din teritoriu.”
Narcisa Iorga:
“Noi avem obligaţia de a proteja orice post de ingerinţele patronatului în politica editorială. Dacă noi acceptăm ca e normal să fie o ingerinţă din partea patronatului, nu cred că este ok. Propun să amânăm votul până la prezentarea grilei (...) De la momentul în care Realitatea TV a primit licenţa CNA şi până azi, climatul editorial s-a degradat foarte tare, şi cu voia noastră s-a încercat aşa ceva, ăsta este motivul pentru care voi vota împotriva proiectului de prelungire. (Lui Christian Mititelu care observase c[ CNA nu a tratat în acleaşi fel TVR -n.r.):Îmi pare rău că dumneavoastră, ca membru CNA, aveţi poziţia pe care au avut-o toţi „avocaţii” domnului Vîntu la Antena3 şi Realitatea."
Acuzele din reclamaţia lui Băsescu – prin Turcan – seamănă mult cu cele din
cererea de chemare în judecată a ziarului Cotidianul., de acum doi ani.
Redactorul şef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan a observat,
pe blogul său tolo.ro, ceva în legătură cu Narcisa Iorga: “Dar pe CNA cine il apara de interferenta politicului, de vreme ce in campania electorala Narcisa Iorga a lucrat in sediul candidatului Traian Basescu?”. Narcisa Iorga a condus Realitatea Tv într-o perioadă în care nu depăşea un rating infim, faţă de astăzi când se plasează pe locul 3 în topul audienţelor.Pe Dan Grigore şi pe Traian Băsescu îi leagă amintiri comune extrem de plăcute, cum este acela al decorării membrului CNA, ca pianist, cu cea mai înaltă deocraţie a statului român: Marea Cruce a Ordinului Naţional “Steaua României”.

Administraţia Prezidenţială a reclamat Realitatea TV la CNA pentru emisiunea cu stenogramele ALRO
Administraţia Prezidenţială a reclamat postul Realitatea TV la CNA, pentru emisiunea "Ora de foc" din 25 octombrie, considerând că a adus prejudicii de imagine şefului statului prin modul în care au fost prezentate informaţiile din dosarul ALRO, relatează
Realitatea TV.
"Ca urmare a acuzaţiilor grave de implicare în dosarul ALRO aduse Preşedintelui României în emisiunea "Ora de Foc", moderată de doamna Oana Stancu la postul Realitatea TV, luni, 25 octombrie a.c., începând cu ora 21.00, Administraţia Prezidenţială semnalează faptul că postul menţionat a încălcat principiile unei informări corecte şi a adus în mod vădit intenţionat prejudicii de imagine şefului statului", potrivit sesizării Administraţiei Prezidenţiale, semnată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Valeriu Turcan.
De asemenea, în reclamaţia trimisă la CNA se face referire şi la un clip de promovare a emisiunii "Ora de Foc" considerat a fi "defăimător" la adresa preşedintelui Băsescu. "Folosirea unui clip de promovare a emisiunii cu mesaje de genul: "Afaceri de miliarde de euro, interese de partid puse înaintea intereselor naţionale. Corupţie la cel mai înalt nivel. În această seară la "Ora de Foc" dezvăluim în exclusivitate cum funcţionează maşinăria de făcut bani a PD-L şi a şefului statului. Reţeaua oamenilor Preşedintelui", "Îţi arătăm cum îşi controlează afacerile băieţii deştepţi din energie şi ce legături politice şi de afaceri ilegale şi imorale sunt între Băsescu - Udrea - Cocoş - Stolojan şi alţii, implicaţi într-unul din cele mai mari dosare de crimă organizată din România", este defăimător la adresa Preşedintelui României, aducând injurii grave şi lipsite de orice fundament", se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale.
Astfel, în sesizare se arată că "presupusa implicare a Preşedintelui României este nefondată şi lipsită de probe, iar postul Realitatea TV încalcă principiile unei informări corecte prin modul tendenţios în care au fost prezentate evenimentele legate de firma ALRO în asociere cu Preşedintele României, inclusiv prin folosirea unor titluri precum "4 milioane de euro, intrarea la Cotroceni"".
Totodată, în adresa remisă CNA se precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a fost cercetat în dosarul la care s-a făcut referire în respectiva emisiune. "Nicio secundă, pe parcursul cercetărilor, şeful statului nu a fost acuzat de ceva, lucru ignorat de Realitatea TV şi de moderatoarea Oana Stancu. De asemenea, în cadrul emisiunii, moderatoarea a ignorat decizia Parchetului, de neîncepere a urmăririi penale faţă de toate persoanele ale căror nume au fost menţionate în emisiune. Realitatea TV s-a substituit instanţelor de judecată, dând verdicte privind presupuse activităţi ilegale într-un caz în care Parchetul deja a dispus neînceperea urmăririi penale", potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei mai arată, în sesizare, că nu a putut să prezinte în cadrul emisiunii "Ora de foc" punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale. "Deşi realizatoarea emisiunii "Ora de Foc" a solicitat un punct de vedere al Administraţiei Prezidenţiale cu privire la acest subiect, în momentul în care, în calitate de purtător de cuvânt al Preşedintelui României, am încercat să clarific situaţia, moderatoarea a afişat o atitudine ostilă şi părtinitoare, fără a-mi acorda o şansă reală de a exprima poziţia instituţiei prezidenţiale", spune Valeriu Turcan.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei mai arată că "titlurile tendenţioase şi acuzaţiile nefondate", precum "Trafic pe filiera Cocoş - Cotroceni", au fost reluate şi în cadrul jurnalelor de ştiri la postul Realitatea TV în cursul dimineţii de marţi, 26 octombrie.
În consecinţă, Valeriu Turcan solicită CNA să analizeze dacă emisiunea "Ora de Foc", difuzată luni
25 octombrie .

România in pericol etnic. Cum se distruge Statul National (IV)

Nota: WikiLEaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologiesi partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.


ROMÂNIA VA DEVENI GROAPA DE GUNOI ETNIC A EUROPEI! (4)


Liderii tiganilor vor înlocuirea lui „rom“ cu „indirom“!
Asa cum am mai precizat, articolele premergatoare ale studiului „Tiganii – o iminenta bomba politica a Uniunii Europene“ au fost publicate în diverse reviste, între 2005-2007, iar, în 2008, în Neamul Românesc [70]. Dar trimisesem acel studiu spre tiparire si altor organe centrale de presa, de mare tiraj, care, însa, nu au dat curs solicitarii mele.
Doar Jurnalul National s-a folosit de un pasaj – dar abia în numarul din 16 martie 2009 –, pentru a-si sustine campania initiata în sensul propunerii pentru care militasem de peste un deceniu, iar senatorul P.R.M. Gheorghe Funar si senatorul P.S.D. Adrian Paunescu înaintasera, în 2008, tot în acest scop, un proiect de lege respins de Parlamentul ticalosit: eliminarea vocabulei „rom“ si utilizarea exclusiva a cuvântului „tigan“. E-adevarat ca autoarea materialului face trimitere la articolul meu publicat în 2005: «Sociologul Vasile Zarnescu considera ca folosirea termenului „rom“ constituie un atentat la imaginea României si atrage atentia ca, pentru straini, între a vorbi în limba „romanes“ si a vorbi „romanes-te“ nu este nici o diferenta semnificativa, având în vedere ca multe documente nu au diacritice» [71].
Dar, prin primavara anului 2009, în urma unor noi crime comise de tigani în Italia, s-a reluat viguros presiunea contra tiganilor de acolo si, prin tranzitivitate politica, implicit, contra românilor si, în genere, a României – asa cum se releva si în retrospectiva sumara de pe site-ul 9AM [72]. Întrucât aceasta denigrare a tarii devenise absolut demonstrabila si pe deplin condamnabila, analistul Moise Guran promisese, atunci, în emisiunea sa de la Antena 3, drept una dintre formele sale de protest contra acestei situatii, ca «nu va mai pronunta cuvântul „rom“, ci exclusiv „tigan“». Sa vedem cât îl va tine curajul si daca, cumva, C.N.A. si C.N.C.D. vor avea tupeul sa îl amendeze! Între timp, a plecat la TVR1; sa vedem daca-si va tine angajamentul si aici.


Este reconfortant sa constat ca, totusi, în ultimele luni, si pe alte posturi TV atât invitatii, cât si moderatorii au reînceput sa rosteasca tot mai frecvent cuvântul „tigan“, dar îl alterneaza, totusi, suparator de mult, cu „rom“ – ca prin anii 2000-2003, cum am relevat în materialele din 2005-2006 pe tema tiganilor [73]. Intercalarea facaturii „rom“ o mai fac, evident, pentru ca au ajuns sa se teama de penalizarile C.N.A.-ului si C.N.C.D.-ului. Ceea ce denota ca militantismul meu privind eliminarea facaturii „rom/rrom“ si al altora care l-au acceptat si sustinut – precum cei sus-mentionati – a început sa dea roade.
Între timp, se pare ca unii lideri ai tiganilor, remarcând campania tot mai virulenta dusa contra lor în presa straina si interna, au intrat în panica si au început, totusi, sa dea semne cum ca le vine mintea la cap si si-au propus sa-si schimbe „numele“ etniei, constienti ca a devenit un demers necesar. Dar nu au acceptat una dintre propunerile avansate de mine, de exemplu, sa-si zica, „gerrmani“ (care le era cea mai utila), ci au recurs tot la o facatura: sa-si zica „indiromi“ [74]! E un hibrid caraghios si inacceptabil pentru noi, întrucât tot se mentine vocabula „rom“. Chiar „împaratul“ tiganilor, Iulian, a calificat-o drept o idee „nastrusnica“, desi tiganul parvenit Madalin Voicu – care este si „presedintele de onoare al tuturor tiganilor“, nu ca Bercea Mondialu’, care este doar presedinte si sferto-analfabet [75] – o sustine, adaugând, în stilul sau ipocrit-pervers, tot felul de aberatii [76]. Pentru a realiza un compromis provizoriu, eu le propun termenul „inditigan“, ca fiind cel mai potrivit, deocamdata! Sau, daca nu se supara indienii, sa-si zica „neoindieni“!


Un lingvist tigan cinstit „se da pe brazda“
Referitor la denumirea aleasa deliberat cu scop denigrator, „rom/rrom“, elocvent este faptul ca, de exemplu, unul dintre tiganii cercetatori ai problemei, Lucian Cherata, în revista Lamura, atesta ca vocabula „rom“ nu este reprezentativa pentru a se denumi etnia si, în nici un caz, pentru a consemna echivalenta cu denominatia „barbat“ în unele argouri tiganesti – cum pretind, în majoritatea lor, ideologii tiganilor. Practic, el denunta, implicit, aceasta pretentie aratând ca particula „dom/lom“ desemneaza, preponderent, calitatea de „domn, stapân (al casei), barbat, sot“. Si conchide: „Consideram ca lamurirea etimologiei cuvintelor tigan si rom (rrom) prezinta o importanta speciala atât în plan stiintific, cât si în plan social, prin folosirea corecta a lor si eliminarea confuziilor de orice fel. Prin acest demers se reda tiganilor apelativul lor istoric (tigan) cu semnificatia lui corecta si ramâne cu sensurile initiale cel de-al doilea apelativ (rom/rrom), în înteles mai restrâns, acela de identificare la nivel familial si comunitar“ [77].
Evident, ultima fraza, referitoare la „cel de-al doilea apelativ (rom/rrom)“, nu constituie decât o concesie – contradictorie, în esenta – facuta liderilor tigani agresivi, sustinatori ai facaturii „rom“ si beneficiari ai fondurilor europene, deoarece, cum se stie, „la nivel familial si comunitar“ tiganii se apeleaza între ei exclusiv prin cuvântul istoric tigan! Când se cearta sau chiar când se apeleaza amical între ei, nu-si zic „Bai, romule!“, ci „Bai, tigane!“ Elocvent pentru acribia stiintifica actuala a lui Cherata este si faptul ca e singurul dintre tiganii care îl citeaza pe istoricul George Potra, unul dintre reputatii cercetatori, din etapa interbelica, ai problemei tiganilor. Mai mult, în tot articolul sau, Lucian Cherata scrie, consecvent si cinstit, „tigani“, limba „tiganeasca“ etc., si nu vorbeste de „romi“, „limba romani/romali/romanes“. De aceea, este cu atât mai regretabila atitudinea unuia, Florin Stama, care, în recenzia unei carti a lui Cherata, scrie – la fel de consecvent, dar necinstit – despre faptul ca autorul ar vorbi despre „poporul rrom“, „cultura rromani“. E-adevarat ca, în anii anteriori, Cherata scrisese, si el, „Gramatica limbii rromani“, „Dictionarul limbii rromani“ etc., dar se vede treaba ca, între timp, s-a dumirit ca nu exista nici o limba „rromani“, ci doar „limba“ tiganeasca. Dan Lupescu, directorul fondator al revistei Lamura, în Cuvântul înainte la cartea recenzata, se vrea mai neutru, mai „echidistant“, si scrie: „…rromi, conform denumirii oficiale, tigani, dupa cum sunt îndeobste cunoscuti“ [78]. „Echidistanta“ sau neutra, tot atitudine ipocrita, nestiintifica si antiromâneasca se cheama ca este! Chiar daca se face trimitere la o pozitie „oficiala“ – caci, atâta vreme cât „oficialii“ au fost unii ca exponentii „sistemului ticalosit“ Andrei Plesu si Petre Roman, nu înseamna ca au adoptat o pozitie stiintifica, ci doar una politica, prin care si-au dovedit lichelismul deplin fata de organismele internationale.


România va deveni groapa de gunoi etnic a Europei
Oricum, trebuie sa admitem ca am depasit un obstacol si am dobândit un mare succes în consens cu demersul meu: însisi capii „încoronati“ ai tiganilor admit, acum, ca vocabula „rom/rrom“ denigreaza România si vor sa o înlocuiasca! Aceasta atitudine pozitiva este de natura sa îmi aduca satisfactii morale si profesionale, întrucât este, în fond, si un succes al militantismului si consecventei în aceasta polemica, derivate din Sociologia militans, în care, dupa cunostinta mea, am actionat – pâna de curând – singur contra propagandei insidioase a tiganilor. Dintre ziaristi, am fost sprijinit, tacit, de Victor Roncea si, în mod expres, de Dania Dimitriu. Evident, îmi exprim, înca o data, deosebita recunostinta fata de editorii care mi-au publicat studiile: Marian Oprea – directorul revistei Lumea Magazin, Marius-Albin Marinescu – directorul revistei Justitiarul, Ilie Neacsu – directorul revistei SANTINELA, si regretatul carturar si mare patriot Artur Silvestri – fondatorul Asociatiei Române pentru Patrimoniu.
Într-adevar, de la studiul „Ubicuitatea razboiului axiologic“ (cf. nota 1) – în care avertizam, pentru prima data în mod public, asupra pericolului degradarii imaginii României prin acceptarea facaturii „rom/rrom“ –, nu am mai întâlnit o alta pozitie de respingere din partea sociologilor a acestei masinatii. Dar, daca bulibasii reprezentativi ai tiganilor au acceptat ca trebuie sa renunte la facatura „rom“, de ce, atunci, unii din „comunitatea sociologilor“ înca se mai cramponeaza de aceasta vocabula agresiva si o folosesc în textele lor, chiar programatice?! Fireste, cu atât mai mult este de datoria sociologilor români – dintre care, întâmplator sau nu, unii s-au situat la începuturile curentului prin care s-a lansat facatura „rom“ [79] –, ca, acum, sa militeze pentru înlaturarea acestei impardonabile greseli, care concura la devalorizarea României si, în genere, a limbii române si a românismului – care constituie valori ale Patrimoniului National. De exemplu, pentru a-si fatui „teoriile“, împodobite cu concepte „noi“, liderii tiganilor au împrumutat notiunea de „incluziune“ din matematica, pentru a vorbi de „incluziunea rromilor“ cu sensul de „integrarea tiganilor“ – evident, fara sa fie nevoie de aceasta substitutie ilicita si nenecesara! Or, unii dintre sociologi, în loc sa combata cu toata energia aceasta impostura „stiintifica“, au preluat facatura „conceptuala“, care, din pacate, ca orice prostie, a început sa se raspîndeasca si printre oficiali [80], întrucît, cum se stie, prostia este contagioasa, iar actualii oficiali fac din ignoranta o virtute; de exemplu, Titus Corlatean, care nu este matematician, sociolog sau filolog, ci doar jurist si vicepresedintele P.S.D. si presedintele Comisiei de politica externa din Senat, a spus la emisiunea „Stirea zilei“, din 12 oct. 2010, la 20 h si 10 min, referindu-se la o reglementare europeana: „…programul de incluziune sociala…“.
În mod similar, comunitatea sociologilor a dovedit aceeasi inertie inclusiv la lansarea brandului de tara Explore The Carpathian Garden, facut printr-o excrocherie comisa de o firma spaniola, care a cerut circa 900 de mii de euro [81] pentru un logo plagiat care costa 0,75 €, dupa cum s-a demonstrat, convingator, într-o emisiune „Sinteza zilei“! Or, prin grafia numelui tarii în respectivul „brand“, România este, o data mai mult, denigrata, caci este scris „ROMania“, iar frunza de deasupra nu reuseste sa mascheze insanitatea. Aceasta grafie trimite vizual – în mod evident si cu dezinvoltura, prin literele scrise cu majuscule ROM – la denominativul „rom“, sporind – cu concursul Guvernului român! – diversiunea ca românii ar fi tigani. Ca atare, este obligatia morala si necesara a guvernului sa interzica imediat folosirea respectivului „brand de tara“ – aducator de beneficii pecuniare celor care l-au clocit, dar pernicios pentru România! Chiar daca ministrul beneficiar al logo-ului incriminat are o parere contrara: „O facatura interna sau externa, pentru a face praf un lucru facut în folosul tarii“ [82]!
Scandalul amplificat de expulzarea intens mediatizata a tiganilor din Franta a întarit si mai mult confuzia insinuata de vocabula „rom“. Pericolul cel mai mare al demersului rasist al lui Nicolas Sarkozy, prin retrimiterea tiganilor îndeosebi în tara noastra, rezida în faptul ca – dupa ce a ajuns groapa de gunoi industrial a Europei, de gunoi imoral prin afluirea de pederasti si pedofili protejati ca minoritati „sexuale“, prin invazia mafiotilor cu „gulere albe“, numiti „investitori strategici“ – se întrevede riscul major ca România sa devina groapa de gunoi etnic a Europei, ajungînd sa fie, realmente, cloaca maxima europeana. Deoarece, asa cum am mai relevat, Franta si Germania au mai trimis în România – discret, e-adevarat, si cu concursul conducatorilor nostri obedienti – tigani care nu emigrasera numai din România, ci si din alte tari – sub pretextul straveziu ca, întrucît plecasera de mult de la noi, nu mai vorbeau bine româneste si nici nu mai aveau actele de identitate doveditoare!
Între timp, din cauza, pe de o parte, a presiunii tarilor exportatoare de tigani, a tolerantei românilor – a omeniei lor proverbiale, dar care trebuie sa fie, în aceste vremuri tulburi, precedata de mai mult discernamînt – si, pe de alta parte, a prea permisivei legislatii referitoare la imigrare si la acordarea azilului politic, România a început sa fie invadata de tiganii proveniti îndeosebi din tarile rascolite de razboi ale fostei Iugoslavii. De exemplu, Naio Adzovic, din Muntenegru, ziarist si scriitor, rezident în Casilino (Italia), care a primit azil aici în 1991, declara: „Multi nu mai avem o tara în care sa ne întoarcem, fiindca ea nu mai exista“ [83]! Tiganii de acolo – din Croatia, Bosnia, Muntenegru, Kosovo etc. – s-au refugiat, preponderent, în Serbia. Iar sîrbii care, si ei, au parasit celelalte tari componente ale ex-Iugoslaviei si s-au stabilit în Serbia, îi alunga pe tigani de aici, ca sa le ia locul. Astfel ca tiganii din aceasta zona vin unde stiu ca frontiera spirituala, afectiva si politica este penetrabila, ca exista ospitalitate, legislatie permisiva si vamesi sau graniceri usor coruptibili: în România, unde vin si spun „Vrem la voi. Azil! Suntem tigani“ [84]!
Pe de alta parte, în ultimii ani, liderii tiganilor au „uitat“ sa mai apeleze la diversiunea piezisa cu „rrom“. Si, dupa ei, televizionistii slugarnici vorbesc si scriu despre „romi“ cu o nonsalanta proprie „idiotilor utili“. Dar utili pentru cine? E-adevarat ca, în ultima vreme, îndeosebi dupa scandalul tiganului Mailat, tot mai multi ziaristi au prins curaj si scriu din ce în ce mai frecvent „tigani“ în loc de „romi“. Deocamdata, proportia folosirii vocabulei ilicite „rom“ variaza de la a o utiliza exclusiv, ca în publicatiile obediente Puterii, precum Evenimentul zilei, revista 22 si, în urma cu patru ani, Adevarul [85], si pîna la a utiliza aproape exclusiv denumirea corecta de „tigan“, ca în revista Academia Catavencu [86] si în ziarele Adevarul [87] si Ultima ora [88]. Dar, înca este preponderenta folosirea ipocrita – si, mai ales, de frica C.N.A., C.N.C.D. si a O.U.G. 31/2002 – a ambelor denominatii, „romi/rromi“ si „tigani“, ca pe Agentia Mediafax [89], ca în Gândul [90] sau ca în articolul cel mai recent despre denigrarea românilor din presa elvetiana, referitor la „românii soareci-hoti“ [91].

Discriminarea terminologica a tiganilor în Franta
Initiativa scandaloasa si premeditata a Italiei de a demola sau chiar incendia satrele tiganilor si a-i alunga în România, începuta acum doi ani si înca în derulare, a fost reeditata prin „scandalul“ european provocat de Franta prin alungarea tiganilor catre Bulgaria si, îndeosebi, România. Dar de ce nu si în celelalte tari Central si Est europene, din care emigrasera tigani? De exemplu, din Ungaria, unde sunt la fel de multi ca în Bulgaria si, proportional, mult mai multi decît în România?! În urma cu circa un deceniu, fusese schitat, cam la fel, un scandal european provocat de emigrarea tiganilor localitatii Zamoly, din Ungaria, în Franta, unde cerusera „azil politic“, întrucît fusesera  agresati de organizatii extremiste unguresti [92]!
De aceea, acum este si mai oportun momentul ca toate mass media sa elimine, cu promptitudine si curaj, din limbaj vocabula „rom“. Aceasta cu atît mai mult cu cît în tarile europene în care exista cuvîntul „tigan“ în variantele locale – zigeuner, zingaro, tzigane, gitano, gypsie etc. –, se foloseste denumirea de „tigan“ pentru tiganii lor, dar vorbesc de „romi“ cînd e vorba de tiganii veniti din România si, în genere, din tarile est-europene. Aceasta diferentiere terminologica accentueaza, înca o data, confuzia dintre români si tigani, în dublu sens: odata prin extinderea calificativului de „tigani“ asupra românilor si, apoi, prin consolidarea similitudini fonetice si grafice dintre „rom/roma“ si români. Ca atare, se „legitimeaza“ insinuarea ca, în esenta, românii ar fi tigani, asa cum, pe de o parte, zic mass media din Bulgaria, Ungaria, Italia, Franta, Perfidul Albion etc. si cum, pe de alta parte, zic însisi tiganii aflati în strainatate: ca, de vreme ce sunt cetateni români, iar ei ar fi „romi“, sunt, deci, români! În scopul realizarii acestei substituiri a servit si pretentia liderilor tiganilor de a spune ca „limba“ tiganeasca – desi nu este o „limba“ în sensul calificat al termenului – s-ar numi „limba romani“ sau, în ultimii 4-5 ani, chiar „romanes“ (!). Consecinta grava este ca s-a ajuns ca dictionare prestigioase ca Merriam Webster sa scrie: „Definition of TZIGANE = 1) gypsy si 2) „romany“ [93]!
Elocvent, în acest sens, este ca, imediat dupa începerea campaniei contra României de catre Sarkozy, prin expulzarea tiganilor, în „prestigiosul“ Le Figaro a aparut grupajul Dossiér special, cu articole despre tigani, pe care-i numeste consecvent „roms“ pentru a-i defini pe cei plecati din România si din „Est“, dar scrie si despre tziganes, cînd se refera la tiganii din Franta. Ce parere au sinecuristii de la Consiliul „National“ pentru Combaterea Discriminarii, de la Consiliul National al Audiovizualului, vorbetii de la TVR, TV Antena 3 s.a. despre asemenea titluri frantuzesti „discriminatorii“: Les Tsiganes séduits par le culte évangélique, Les Tsiganes français pâtissent de l’image des Roms de l’Est, Avec les Roms de retour en Roumanie, Roms: 2 Français sur 3 approuvent Sarkozy, L’Europe et ses Roms: entre fermeté et politique d’intégration, Gens du voyage, Roms: une réalité méconnue, L’Italie ferme un à un les campements de Roms, 9.000 Roumains ont déjà quitté la France cette année; etc. etc.?! [94]. Vedeti ce rasism local practica francezii? Se vaita revoltati tare ca Les Tsiganes français pâtissent de l’image des Roms de l’Est, adica „Tiganii francezi patimesc din cauza imaginii romilor din Est“. Dar daca dati click pe hyperlink-ul în franceza, va duce pe un titlu usor schimbat: «L’image des Roms de l’Est nuit aux Tsiganes français»; care, însa, acum are un sens si mai grav: „Imaginea romilor din Est dauneaza tiganilor francezi“! Deci, la ei tiganii sunt tsiganes, dar la noi tiganii sunt „romi“. Si de ce sa nu spunem si noi: „Comportamentul tiganilor dauneaza grav imaginii României!“ Pentru ca ne amendeaza C.N.A. si C.N.C.D.?! Adica nu putem face dreptate în tara noastra din cauza unor minoritari care ne prejudiciaza pe tot globul? Iata ca, într-adevar, democratia noastra „originala“ a devenit dictatura minoritatilor! Daca nu le convine, repet si eu ca si alti ziaristi – ca, de exemplu, Mircea Badea, de la Antena 3 – si nenumaratii forumisti, sa se duca în Franta, în Italia, Anglia, Germania, Spania – tari cu democratie consolidata de secole, cu stiinta pedagogica pusa la punct si cu puscarii ergonomice, în care se respecta drepturile omului. În plus, forumistii, fiindca beneficiaza de protectia anonimatului, au, în cvasitotalitatea lor, o pozitie absolut radicala contra tiganilor – ceea ce este o stare de spirit inflamanta, potential si iminent periculoasa, similara celei din Ungaria, unde exista temerea unui iminent razboi civil [95]. Si, pentru a nu se itera situatia ca românii „sa ia justitia în propriile lor mâini“, ca la Hadareni si Bolintin – sau ca în Italia si Franta, unde s-a ajuns, în mod repetat, la incendierea taberelor de tigani, soldata, uneori, cu morti –, este necesar ca oficialii sa înlocuiasca imediat memorandumul lui Petre Roman cu acela al lui Teodor Melescanu si, totodata, sa reprime mai ferm infractiunile tiganilor. E locul sa facem, totusi, o precizare. La Hadareni si Bolintin incendierea doar a unor case ale tiganilor – nu a tuturora! – s-a facut printr-o actiune spontana a locuitorilor, a caror rabdare fusese pusa la grea încercare de agresiunile unor familii de tigani. Pe cînd în Italia si Franta incendierile s-au produs în mod deliberat, repetat si cu participarea autoritatilor, cum a fost si cazul lui Michel Habig, primarul localitatii Ensisheim (Haut-Rhin)!

Cîti bani primeste România de la U.E. pentru integrarea tiganilor?!
Domnul Nicolas Sarkozy s-a ofuscat ca unele satre s-au dedat la cersetorie, prostitutie, furturi, violuri etc. Sa-i civilizeze pe tigani în Franta, sa îi integreze cinci decenii, cum a facut România în vremea Socialismului, fiindca democratia franceza, de la Maximilien de Robespierre si Alfred de Vigny pîna încoace, la Bertrand de Jouvenel si Alexandre de Marenches, s-a perfectionat. Iar noi nu-i în mai avem decît pe „Duda de România“ [96], pe „Paul de România“ s.a., fara trecut si, mai ales, fara viitor. Mai mult, chiar opinia publica franceza trebuie sa-si ridice nivelul intelectual spre a nu se mai lasa manipulata. De exemplu, în campania antiromâneasca de presa si oficiala provocata prin expulzarea tiganilor, în comentariile forumistilor la unul dintre articolele din grupajul Dossier spécial, apare invocata frecvent ideea ca România ar fi primit de la Uniunea Europeana 24 miliarde, 20 miliarde, 17 miliarde sau 10 miliarde de euro de la U.E. pentru integrarea tiganilor, dar ca Guvernul român „a bagat banii în buzunar“ si a sprijinit afluirea tiganilor în Vest, ca sa scape de ei [97]. Iata ce debiteaza, cu nonsalanta, un cititor: „GEGE 111 Bruxelles n’a qu’à regarder cette photo de l’article, elle a été prise en plein centre de Lyon à 5 minutes à peids (sic) de la gare de LA PART DIEU. Voilà ce que la ROUMANIE refoule de ses frontières aprés avoir empoche (sic) les 24 milliards de subventions européennes destinés à l’insertion des roms dans son pays. Est ce que les beaux penseurs de BRUSXELLES (sic) se sont posés (sic) cette question au lieu de faire des récriminations à PARIS? Le 2/09/2010 à 09:35“ – dupa cum vedeti, francezul nostru are, în cinci rînduri, patru greseli ortografice, dar nu din cauza ca ar fi un zombi manipulat de propaganda, nu, ci din cauza furiei provocate de faptul ca România ar fi „bagat în buzunar banii lor“; sau: „Léa Léa L’UE, donc nos impôts!, a donné à la Roumanie 20 milliards d’euros pour la politique d’intégration des Roms. Les citoyens européens demandent aux commissaires européens d’expliquer pour quelle raison ils n’ont pas surveillé les dirigeants roumains qui ont mal géré cet, notre, argent!“ [98]. Enormitatea sumelor invocate este incredibila, totusi nu le-a pus cititorilor ziarului Le Figaro nici o problema de gîndire!
Dar, chiar asa!, de ce comisarii europeni nu-i întreba pe guvernantii români de ce au irosit purcoiul de bani primit de la U.E. pentru integrarea tiganilor si de ce s-au mai împrumutat la F.M.I.?! Simplu, pentru ca nu au primit sumele nascocite de forumistii francezi. E-adevarat, totusi, multe o.n.g.-uri tiganesti au primit atît de la stat, cît si din fondurile europene sume mari de euro pentru a înlesni integrarea coetnicilor lor, tiganii – numai ca le-au folosit în interes propriu [99], cum s-a întîmplat si în Bulgaria, conform acuzei ministrului Tvetan Tvetanov! La fel se exprimase si ministrul nord-irlandez al finantelor, Sammy Wilson: „Se exagereaza problema rasismului pentru ca militantii sa obtina mai multe fonduri“ [100].
Este necesar ca Guvernul României sa comunice opiniei publice românesti sumele primite de la U.E. pentru integrarea tiganilor – pentru ca despre împrumuturi facute la banci straine pentru „incluziunea romilor“ s-a mai scris [101] – si, totodata, sa combata agresiva campanie de presa internationala pe tema exorbitantelor sume care ar fi fost primite de la U.E. si nefolosite în acest scop.
14 octombrie 2010

Colonel (r.) Vasile I. Zarnescu

România in pericol etnic. Cum se distruge Statul National (III)

Nota: WikiLEaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.


ROMÂNIA VA DEVENI GROAPA DE GUNOI ETNIC A EUROPEI! (3)

România – raiul infractorilor
Asa se face, azi, Istoria: adulterinii si pederastii de la U.E. si C.E., fascistii nepoatei lui Benito Mussolini, camatarii de la F.M.I., criptocomunistii Jirinovski si Voronin, Soros si reteaua sa [43], horthystii de la U.D.M.R., tiganii de la „Romani Criss“ – care „n-au decât sa tipe pâna mâine“, cum i-a prevenit, binevoitor, presedintele Traian Basescu [44] – si altii de acelasi calibru ne dau lectii de morala si de „corectitudine politica“, de „management“ politic si national. Si, cum am mai spus în materialele anterioare pe tema tiganilor, tiganii sunt sustinuti de Ungaria, prin intermediul unei organizatii de spionaj, camuflata sub numele benign Fundatia Sörös pentru o Societate Deschisa [45] si supranumita „Caracatita Sörös“ – deoarece actioneaza inclusiv prin intermediul unor filiale ale sale cu alt nume, precum Project on Ethnic Relations [46]!
Faptul ca Italia si, apoi, dupa exemplul ei, celelalte tari occidentale – ca, recent, Franta, care va fi urmata, curînd, de catre Germania si, probabil, de Olanda [47] – se vor opune imigrarii tiganilor în interiorul lor atesta, categoric, perversitatea, duplicitatea si ipocrizia lor: ele vor democratie, dar asa cum vor ele sa o aplice numai altora!
Daca Italia si celelalte tari vor continua sa-i trimita înapoi, în România, pe tiganii „emigrati“ de aici – desi au devenit, si ei, cetateni europeni si, deci, pot sa se stabileasca oriunde fara sa mai aiba calitatea de imigranti, pot sa munceasca acolo si, totodata, trebuie sa-si ispaseasca eventualele pedepse privative de libertate în puscariile tarilor în care au comis crimele pentru care sunt condamnati si nu în tarile din care au plecat la furat! –, atunci vom avea un motiv întemeiat sa denuntam tratatele cu Uniunea Europeana si sa ne retragem din ea. Daca, desigur, nu ne va rejecta, între timp, Uniunea Europeana din cauza recentelor modificari aberante ale Codului penal si ale Codului de procedura penala – modificari care care vor transforma România în „raiul infractorilor“ [48] si, de aceea, în mod întemeiat, au determinat, protestul d-lui Nicholas Taubman, ambasadorul – la vremea respectiva – S.U.A. în România, caruia i se alaturasera ambasadorii Marii Britanii, Olandei si Germaniei.

În ceea ce ma priveste, sunt convins ca Uniunea Europeana va accepta criminalele modificari ale legilor penale comise de Guvernul României, desi au fost denuntate ca inadmisibile de catre ambasadorul Nicholas Taubman si de ceilalti ambasadori, si desi, pâna acum, U.E. a tot facut obiectii, indirect, prin intermediul comisarului Franco Frattini – vicepresedinte al Comisiei Europene (C.E.), care, în timpul aceleiasi conferinte tinute la Bucuresti, ne-a confundat de doua ori cu Bulgaria! [49] –, cum ca România nu îndeplineste conditiile admiterii în U.E. la capitolele „Ju$titi€“ si lupta contra coruptiei, acuza iterata recent de Olanda. Dar nu este nici un paradox aici: aceste obiectii fusesera facute doar de forma, ca praf în ochii opiniei publice, fiindca devenise evident, pentru observatorii atenti ai fenomenului, ca marea coruptie este un altoi importat din Occident, dezvoltat pe balegarul autohton, adus la suprafata societatii de Retrovolutia din decembrie 1989.
Or, Uniunea Europeana intentioneaza, în continuare – asa cum a transformat România într-o neocolonie occidentala (vest-europeana, îndeosebi), careia îi sustrage materiile prime si forta de munca, îndeosebi prin brain drain [50], pe de o parte, iar, pe de alta parte, a redus-o atît la rolul de piata de desfacere si consum a produselor ei, cît si la rolul de groapa de gunoi a marfurilor ei expirate –, intentioneaza, ziceam, sa o transforme în cloaca maxima a Europei, unde sa-si trimita criminalii (violatorii, pedofilii, pederastii) sa zburde lejer, unde sa-si exporte mafiotii si investitorii „strategici“ la furat si la spalat banii murdari, fiindca România va deveni, prin propria vointa a Parlamentului ei – în urma aprobarii respectivelor modificari ale legilor penale, ca sa îi apere inclusiv pe infractorii din clasa numita „gulerele albe“ –, „raiul infractorilor“.

Tiganii si suporterii lor români
E absolut falsa ideea exhibata de unii comentatori, ca de exemplu, Radu Tudor, imediat dupa aparitia în mass media interne si internationale a cazului Mailat: anume ca el, Radu Tudor, „timp de 15 ani de când lucreaza în presa, a considerat ca ungurii sunt cei mai periculosi pentru România, dar, iata, cazul Mailat l-a facut sa creada ca nu ungurii, ci tiganii sunt cei mai periculosi!“ Ceea ce denota superficialitatea deplina si gaunosenia profunda a gândirii lui de „analist politico-militar“, cum îl gratuleaza coechipierii lui de emisiune. Aceasta confundare a tiganilor cu românii a fost un scop urmarit deliberat, dupa cum am relevat constant.
Dar, Radu Tudor nu s-a mai dumirit, între timp, ca sa revina la conceptia lui anterioara, aglutinata timp de 15 ani de presa, si, desi îi considera „pe tigani mai periculosi decât ungurii“, a devenit, paradoxal, un aparator si un propagandist al problemelor tiganilor! De fapt, va rog sa remarcati ca atât postul Antena 3, îndeosebi prin emisiunea lui Mihai Gâdea, „Sinteza zilei“, cât si Antena 2, sau Antena 1, care fac alte emisiuni cu tiganii manelisti, au devenit tribune de propaganda tiganeasca. Probabil, vor sa para obiectivi si sa contracareze faptul meritoriu ca Jurnalul  National – care apartine tot trustului INTACT – a declansat, în luna februarie 2009, o campanie de strângere de semnaturi pentru a sustine eliminarea facaturii „rom/rrom“ si utilizarea exclusiva a cuvântului „tigan“, adica ceea ce am sustinut, mereu, inclusiv public: denigrarea României prin producerea deliberata a confundarii românilor cu tiganii (cf. notele 2-4 si 70).
Si ungurii si tiganii sunt aproape la fel de periculosi, dar fiecare minoritate etnica în alt registru: tiganii prin tropismul criminogen si prin explozia demografica, iar ungurii prin caracterul revansard, rasismul lor funciar si propaganda secesionista, prin care încalca Constitutia. Totusi, ungurii sunt cei mai periculosi fiindca sunt mai organizati, sunt o natiune constituita si au un stat, Ungaria, care îi sprijina masiv si permanent: sa ne amintim inclusiv de reluarea actiunilor secesioniste, din 5 sept. 2009, ale Consiliului „National“ Secuiesc (desi, practic, nu mai exista secui si „limba secuiasca“) si de escaladarea respectivelor actiuni de catre agentul provocator Laszlo Tokes, ajuns, cu ajutorul Ungariei si prin inconstienta europarlamentarilor români, „reprezentantul“ României în conducerea Parlamentului Europei, de la tribuna caruia peroreaza despre secesiunea asa-zisului Tinut Secuiesc, a asa-zisului Partium – terminînd cu aniversarea a 70 de ani de la intrarea trupelor horthyste în Ardeal [51], dupa dictatul de la Viena! Elocvent pentru atitudinea obsecvioasa a „idiotilor utili“ este faptul ca pe ecranele tuturor televizoarelor scria, referitor la aceasta aniversare revansarda fascista, „Manifestare controversata“, în loc sa scrie, clar, „Manifestare fascista“!
Un exemplu elocvent este Viorel Hrebenciuc. Acum 4-5 ani, când moghiorii reluasera, în stilul lor zgomotos si emfatic, campania de propaganda pro-secesionista si se punea problema ca statul român sa le interzica sa-si mai cânte imnurile lor fasciste si neorevizioniste, maghiarii au pretins ca ei le cânta în bisericile lor ca „psalmi“ (!). Hrebenciuc le-a „cântat“ si el, în struna, spunând – cum s-a vazut la televizor – ca „nu au decât sa le cânte, daca sunt psalmi“ (sic). Evident, asocierea lor cu psalmii este un truc hungarist, menit sa le permita aceasta propaganda insidioasa, dupa cum bisericile lor „istorice“ nu sunt decât focare de neorevizionism, spirit revansard si neofascism – forme de agresiune antiromâneasca, protejate, evident, atît de oficialii alogeni infiltrati la Putere, cît si de membrii marcanti ai Puterii, care nu ar putea sa guverneze fara cîrja politica numita U.D.M.R.
De exemplu, Evenimentul zilei titra „Extremism maghiar pe banii statului roman“ [52]. Or, aici, vinovatia apartine guvernantilor, caci asemenea manifestare – Tabara Tineretului Maghiar – era la a cincea editie, iar propaganda iredentista privind „granitele, drapelul si imnul Tinutului Secuiesc“ a atins culmea pericolului, inflamându-i pe toti românii, mai putin pe cei tradatori. S-a observat corect ca minoritarii se infiltreaza în institutiile de conducere, chiar la cel mai înalt nivel. De altfel, cum am mai subliniat, „xenocratia conduce România“. Acesta-i aspectul esential si nu trebuie sa cream confuzii de genul ca „tiganii îi incita pe unguri“. Dimpotriva, ungurii îi întarâta pe tigani, prin intermediul organizatiilor controlate de „Fundatia Sörös pentru o societate deschisa“.

Interzicerea urgenta a vocabulei „rom/rrom“ si utilizarea exclusiva a cuvântului „tigan“
Ca atare, solicit tuturor ziaristilor, publicistilor, redactorilor si vorbitorilor din audio-vizual (fie ei angajati sau invitati în emisiunile date pe posturile radio-TV), atât celor onesti, dar care nu au suficient curaj, cât si celor mercenari, dar care trebuie sa dea dovada de prevedere – caci, iata ce le aduce viitorul: indezirabilul statut international de tigan! –, sa elimine imediat vocabula „rom/rrom“ si derivatele sale si sa foloseasca exclusiv cuvântul „tigan“. Pentru ca, ne-am convins cu totii, deja, pe de o parte, impunerea perfida a utilizarii ei ne-a adus prejudicii incomensurabile, iar, pe de alta parte, sunt tot mai multe argumente care sustin ideea unei conspiratii concertate ca, inclusiv prin intermediul vocabulei „rom“, românii sa fie considerati tigani, iar România tara tiganilor [53] – în care, pe lânga drepturi fara obligatii, sa li se dea, eventual, si un „stat“ (!). Daca toti vom utiliza numai cuvântul „tigan“, ordonanta guvernamentala de înfiintare a asa-zisului Consiliu „National“ (!) pentru Combaterea Discriminarii devine caduca – mai ales ca respectivul Consiliu este ilegitim [54] –, iar acesta va trebui sa fie desfiintat automat, facându-se, astfel, si economii bugetare.
Una dintre concluziile logice ale demonstratiei pe care am facut-o, alaturi de ceilalti, este ca inclusiv Consiliul „National“ pentru Combaterea Discriminarii (C.N.C.D.) este o forma institutionalizata de miscare a satanismului, deoarece, am aratat, el inverseaza valorile, îndeosebi pe cea mai importanta: democratia, puterea majoritatii, este înlocuita cu dictatura minoritatilor; este cea mai perversa si mai periculoasa forma de agresiune antiromâneasca, fiind de esenta stalinista. Evident, C.N.C.D. este condus de un maghiar. O dovada a partinirii condamnabile de care da dovada C.N.C.D. este si modul, deja notoriu, cum l-a tratat preferential pe premierul Tariceanu, care declarase, ritos si discriminatoriu, dar absolut întemeiat: „romii comit toate infractiunile posibile, de la tîlharie si prostitutie pîna la jafuri organizate si trafic de droguri“ [55]. Aici, însa, el nu mai facea discriminare etnica, ci facea o „afirmatie politica“ – ca sa uzez de sintagma cu care se aparase de acuza de fascism horthyst Kelemen Hunor, care pretinsese ca „retrocedarea a un milion de hectare în proprietatea maghiarilor echivaleaza cu a doua ocupare de tara în Ardeal“ [56]. Dupa un an si jumatate, observatia premierului Tariceanu a fost reconfirmata de ministrul de Interne al Bulgariei, Tvetan Tvetanov. Acesta, aflîndu-se într-o vizita la Bruxelles pentru a discuta cu Comisia Europeana dificultatile de integrare a tiganilor, a facut apel la „realizarea unei analize foarte serioase a problemelor care vizeaza romii, pentru ca aceste cercuri reprezinta un incubator care genereaza criminalitate. (…) În ultimii 20 de ani, diverse organizatii neguvernamentale au primit multi bani, dar nu a fost realizat nimic. Vedem doar ca «sefi» ai romilor locuiesc în palate somptuoase, în timp ce ghetourile unde traiesc cei mai multi romi se extind“, a mai precizat el [57]. Remarcabila este si constatarea europarlamentarului ungur George Schopflin, „una din cele mai importante figuri ale spatiului public occidental“, care declarase în cunostinta de cauza: „Romii sunt cei care trebuie sa se schimbe. Existenta lor actuala e absolut disfunctionala“ [58]. Evident, expresia „absolut disfunctionala“ este o forma eufemistica pentru a exprima aceeasi idee ca a ministrului bulgar, a analistilor britanici sau a lui Liviu Tipurita, regizorul filmului documentar This World (cf. nota 63)!
Daca toti, în toate mass media, în toate buletinele de stiri, în toate cuvântarile si textele politicienilor, politologilor, istoricilor, sociologilor, analistilor si ale altora, vom utiliza numai cuvântul „tigan“, vom combate cu succes agresiunea axiologica, facuta concertat contra României, inclusiv prin vocabula „rom“, si vom face o bresa importanta, prin care vom contracara presiunile organismelor internationale, care ne-au înlantuit sub pretextul „corectitudinii politice“ în vederea evitarii „discriminarii“. Situatia creata de tigani în Italia, în Franta, Anglia, Germania, Suedia etc. si accentuarea atitudinii antiromânesti de catre guvernul italian, cel francez si, în curînd, cel german sau olandez ne ofera ocazia si motivul interzicerii categorice atât a utilizarii vocabulei „rom/rrom“, cât si a respingerii oricaror presiuni internationale sub pretextul pretinsei „discriminari“. În fond, stiinta se face prin comparatie, adica prin discriminare, prin distingerea între caracteristicile obiectului studiat.

Îmbogatirea „culturii“ tiganesti prin cersetorie
Ziaristii si analistii natarai, obedientii din politica româneasca sunt, se pare, niste „bieti copii“ în materie de denigrare a României prin acceptarea slugarnica a impunerii vocabulei „rom“ de catre instantele politice europene.
Aspectelor „culturii“ tiganesti, relevate anterior, li se adauga unul nou de catre gândirea „suverana si infailibila“ a unor judecatori ai Curtii de Casatie a Italiei. Iar judecatori italieni sunt mai „infailibili“ decât cei români, fiindca infailibilitatea lor deriva, fireste, din „infailibilitatea papei“! Astfel, în 29 noiembrie 2008, Agentia Mediafax difuza aceasta stire, preluata de la AFP: «Decizia 44.516 a Curtii de Casatie claseaza o hotarâre a Curtii de Apel din Neapole, care a condamnat la cinci ani de închisoare o mama dintr-o familie roma care cersea pe strazile orasului Caserta, la nord de Neapole, cu un bebelus în brate si un copil în vârsta de patru ani alaturi. Potrivit judecatorilor Curtii de Casatie, acuzatia de sclavie nu poate fi retinuta împotriva mamei, deoarece ea nu face parte dintr-o banda de exploatare a minorilor, ci „cersea din cauza saraciei“. Pe de alta parte, ea nu facea acest lucru decât între orele 09.00-13.00, oferindu-i astfel un minim de liberate copilului sau». Oare judecatorii astia sunt chiar tâmpiti – fiindca un termen academic nu am gasit?! Ce „minim de libertate“ putea oferi tiganca puradeilor ei, unul de patru ani si altul de câteva luni?! Culmea idioteniei abia acum urmeaza: «Potrivit judecatorilor Curtii de Casatie, care a retinut împotriva mamei numai acuzatia de rele tratamente aplicate copilului, nu se pot „incrimina comportamente care intra în traditia culturala a unui popor“». Aici, cuvântul „comportamente“ se refera în mod expres la cersetorie! Si articolul continua: «În prima instanta, Mia, mama de etnie roma, a fost condamnata la sase ani de închisoare pentru „sclavie“ si „rele tratamente“ aplicate copilului sau. În apel, pedeapsa a fost redusa la cinci ani, deoarece nu a fost mentinuta împotriva ei decât acuzatia de sclavie. La Padania, cotidianul partidului antiimigratie Liga Nordului, titreaza, sâmbata, pe prima pagina: „Judecatorii trimit copiii romi la cersit“. Barbara Saltamartini, membru al comisiei pentru drepturile copilului a Poporului Libertatii, de centru dreapta, citata sâmbata de Corriere della Sera, s-a declarat indignata ca judecatorii considera „copiii romi ca fiind copii din zona a doua“» [59].
Chiar daca, în esenta, prin articolele din cele doua publicatii italiene se dezavueaza expres decizia judecatoreasca respectiva, totusi, în citatele redate mai sus se ascund câteva greseli, în ordinea logica si morala, care condamna, implicit, o data mai mult, gândirea „infailibila“ a judecatorilor.
1) Aprecierea tiganilor ca fiind de categoria a „doua“ îi mentine în conditia de paria, iar, prin asta, judecatorii în cauza contravin flagrant normelor europene.
2) Considerarea cersetoriei ca o dimensiune a „culturii“ tiganesti constituie o contradictio in adjecto, prin care, de fapt, este negat, expressis verbis, însusi dreptul la fiintare al „culturii“ respective. Într-adevar, în cultura tuturor popoarelor, munca si cinstea, corolarul ei, fac parte din patrimoniul cultural, moral si economic, iar nu cersetoria si corolarul ei, necinstea, hotia. Deoarece, cu mici exceptii, cersetoria este o forma de furt, o modalitate prin care sunt escrocati oamenii apelându-se la sentimentul lor de mila crestina.
3) Admiterea de catre judecatorii respectivi a cersetoriei ca parte a traditiilor culturale ale tiganilor revine la a spune ca judecatorii completului în cauza le refuza tiganilor orice demnitate, decizia îi exclude, practic, din rândul popoarelor si îi mentine, realmente, la nivelul de paria umanitatii! Daca n-ar fi funciarmente hoti, necinstiti prin „traditia culturala“ a lor, tiganii însisi – în primul rând liderii lor – ar fi trebuit sa refuze decizia Curtii de Casatie a Italiei ca profund jignitoare. Dar, evident, ei se complac în aceasta promiscuitate nu doar morala si o accepta cu seninatate fiindca nu au demnitate, nu au cultura, nu au limba, nu au decât niste minime obiceiuri – nu „traditii“! – rudimentare, primitive, din cauza carora intra, iremediabil si definitiv, în conflict cu toate normele juridice si morale ale popoarelor în interiorul carora se infiltreaza. Cât despre liderii lor, fariseismul lor este deplin, catalizat de cleptotropismul funciar al etniei: intentia lor este sa fure cât mai mult din fondurile europene sau autohtone destinate organizatiilor înfiintate (peste 300!) pentru integrarea tiganilor. Întrucât unii dintre liderii lor sunt, totusi, cât de cât instruiti – fireste, ca sociologul tigan Nicolae Gheorghe, si nu ca Bercea Mondialu’, numit presedintele tiganilor prin vointa suverana a „regelui“ tiganilor, Florin Cioaba –, fariseismul lor este cu atât mai reprehensibil.
4) Apoi, prin folosirea vocabulei „rom“, oprobiul public se extinde, ilicit, si asupra românilor. Caci, de la „romi“ la „români“ – scris „romani“, fara diacritice – nu e decât un pas; pe care, se stie, mass media internationale – îndeosebi cele franceze si italiene – l-au facut.
5) În sfârsit, mai semnalez o particularitate a acestei agresiuni axiologice: este regretabil faptul ca presa italiana nu a dovedit discernamântul necesar în a face discriminarea între români si tigani folosindu-se chiar de grafia corecta a celor doua denominatii. Desi pe români îi indica prin cuvântul „romeni“, pe tigani îi indica tot prin facatura „rom“ [60] si nu prin „tigan“, tiganesc“ – adica prin zingaro, zingaresco, cuvintele consacrate în limba italiana si înca existente în dictionarele lor! De ce oare? Doar pentru a denigra, a devaloriza deliberat România!
De aceea, apelez, pe aceasta cale, la ziaristii italieni si, în mod expres, la Guvernul Italiei, sa dovedeasca onestitate si respect fata de România si poporul român cel putin în aceasta problema, usor de solutionat: sa elimine din limbajul lor facatura „rom“ si sa o foloseasca denumirea normala, de zingaro – deoarece la ei nu s-a nascocit un C.N.C.D., ca în România condusa de niste netrebnici slugarnici, si nu are cine sa faca presiuni asupra lor ca sa utilizeze exclusiv agresiunea antiromâneasca „rom“! Apoi, am vazut, Guvernul Italiei dovedeste fermitate în apararea suveranitatii tarii si a securitatii poporului italian si ia masurile represive necesare si întemeiate contra tiganilor agresori fara sa se lase intimidat de ceea ce va zice Uniunea Europeana!
Dar, oricât ar fi de „miopi“ sau de perfizi, despre judecatorii Curtii de Casatie a Italiei care au dat respectiva decizie nu se poate spune ca nu citesc ziarele. Or, iata ce scrie La Repubblica, stire postata pe site-ul ziare.com, sub titlul „Cersetorii români din intersectii, o afacere de 100.000 de euro pe zi“: „În Milano sunt mai mult de 3.000 de cersetori români. Ei vin de la Constanta, Craiova, Timisoara si Oradea, plecând înspre Italia în cautarea unui loc de munca mai bine platit, disperati ca nu-si mai pot plati creditele pe care le-au contractat în tara. Unul dintre sefii unei bande care controleaza cersetorii este Pomak Saban, de 69 de ani, din Constanta. El controleaza peste 300 de cersetori pe care îi muta între Europa de Est si Milano. Fiecare cersetor câstiga, în medie, între 50 si 80 de euro pe zi, bani pe care la sfârsitul zilei îi preda unuia dintre membrii bandei pentru a primi, în schimb, cina care consta, de obicei, într-un sandwich, o punga de chipsuri sau doua oua fierte. Asa se întâmpla în sud-vest, la periferia orasului Milano, dincolo de capatul linei 14 din zona Lorenteggio. Si saptamânal sosesc din ce în ce mai multi români“ [61].
Asadar, tiganca Mia, în mod categoric, „face parte dintr-o banda de exploatare a minorilor“ – ceea ce judecatorii Curtii de Casatie a Italiei au refuzat sa vada spre a da decizia corecta, asa ca au dat-o pe aceea scoasa din mintile lor tumefiate: cum ca „cersetoria intra în traditia culturala a tiganilor“! Cum se mai poate califica aceasta decizie altfel decât aberatie?! Se mai poate spune, însa, ca au dat-o în mod deliberat, pentru a stârni si mai mult ura – întemeiata! – contra tiganilor, care, apoi, sa fie transferata contra românilor, cu care sunt echivalati, în mod la fel de tendentios, tiganii [62].

Liviu Tipurita infirma aberatia Curtii de Casatie a Italiei
Aceasta aberatie a judecatorilor Curtii de Casatie a Italiei avea sa fie infirmata de filmul documentar This World, al producatorului si regizorului de origine româna Liviu Tipurita, prezentat de BBC, în 2 septembrie 2009 [63], cu referire expresa inclusiv la situatia tiganilor din Spania si Italia si la politica represiva – repet, pe deplin întemeiata! – a statului italian fata de tigani. Acest film documentar a fost comentat pe site-ul 9AM, sub titlul cel mai adecvat, excluzând, fireste, folosirea vocabulei „rom“: „BBC: Copiii de romi din Romania fura ca sa le duca parintilor bani de vile“: „În toata Europa, mii de copii romi sunt fortati sa fure si sa cerseasca în strada. În fata acestui fenomen, politistii sunt neputinciosi. Ce fac parintii cu banii furati? Construiesc vile fabuloase“ [64]. În Cotidianul, în comentariul sau, Izabela Niculescu, prin titlul „BBC: Infractiunile romilor români sunt produsul unei societati care îi respinge“ denatureaza realitatea si se contrazice singura remarcând: „Documentarul This World, a carui miza este aceea de a-i privi pe minorii romi care fura ca produs al unei culturi a crimei si al unei societati care i-a abandonat, (…)“ etc. [65]. Deci, desi i se da miza – ca premiza –, autoarea nu-i în stare sa faca o analiza corecta a realitatii, ci doar una inversata. Astfel de articole imbecile nu pot sa dispara din presa noastra atâta vreme cât sunt scrise de „fatuci culturale“ sau de propagandisti ai organizatiilor tiganesti, cum pare a fi aceasta Izabela Niculescu si atîta vreme cît nu sunt contracarate de opinia calificata a sociologilor. Chris Beddoe, citat de James Murray în Sunday Express, comentând infractiunile comise de copiii tiganilor, se exprima în acelasi sens cu „miza“ filmului lui Liviu Tipurita: „They are groomed for a life of crime almost from birth“ – „Sunt formati pentru o viata de criminal aproape de la nastere“ [66].
Dar, de vreme ce puradeii tiganilor sunt „produsul unei culturi a crimei“ – si, realmente, sunt un astfel de produs, dupa cum au remarcat inclusiv acesti analisti britanici –, societatea nu poate sa îi abandoneze în nici un fel, cel putin pentru faptul ca trebuie sa încerce sa îi supravegheze ca sa îsi prezerve o minima securitate publica, a cetateanului agresat de tigani pe strada, în locuinta, în mijloacele de transport în comun etc. Societatea româneasca totdeauna s-a straduit – si, îndeosebi, în anii Socialismului – sa îi integreze tocmai pentru a nu fi un pericol social, cum au devenit acum, în Capitalismul de acumulare primitiva, ca urmare a aplicarii politicii „statului minimal“ de catre toate partidele care au guvernat, nu doar de acelea de orientare neoliberala. Oricum, asta pare sa fie „cultura“ dominanta a tiganilor: „cultura crimei“, incluzând, aici, si cersetoria ca forma – aparent benigna – de infractiune, ceea ce infirma, din premise, aberatia Curtii de Casatie a Italiei. Aceasta „cultura“ o descriam decelând, ca dimensiuni definitorii ale „culturii“ tiganesti, „cultele“ sale componente: „cultul“ sutului, al smenarului, al puscariasului, al „bisnitarului“, al smecherului cu „alba-neagra“ etc. (vezi nota 70) – adica numai comportamente criminale sau atitudini criminogene. Faptul ca nu am definit-o, acolo, drept «„cultura“ crimei» a fost doar pentru a nu-i incita, inutil, pe cerberii de la C.N.C.D.; dar, iata, definitia laconica au dat-o britanicii.
E necesar sa mai relev un aspect foarte important. «„Cultura“ crimei», funciara acestei etnii si identificata prin aceasta definitie lapidara, este continuta pervers, în subtext, în chiar pretentia ideologilor tigani, precum sociologul-tigan Nicolae Gheorghe de a li se atribui tiganilor calitatea de „popor transfrontalier“, sintagma care suna mai academic decât aceea de „nomad“. Actualmente, chiar daca nu constituie un popor în întelesul propriu al termenului, tiganii sunt grupuri etnice, realmente, transfrontaliere si tin cu toata energia la acest statut tocmai din acest motiv: pentru a nu putea fi identificati usor atunci când comit crimele în Italia, Spania sau Anglia, de exemplu, dupa care o sterg repede în alta tara, spre a li se pierde urma, mai ales acum, când sunt „cetateni europeni“ si circula liber în toata Uniunea Europeana! Ei, evident, nu vor sa fie chiar deloc identificati, de aceea fug din tara-n tara, ca „tiganul cu cortul“! – sau, modernizat, ca „Tiganul transfrontalier cu Mercedes-ul“!
Un alt aspect, poate autohton, al „culturii crimei“ este si o situatie aparent banala: tiganii nu îsi tencuiesc casele, ci le lasa la „rosu“, deoarece pot sa pretinda, ulterior, tot timpul, ca sunt înca în constructie. Motivul?! Conform legislatiei românesti, o casa aflata la „rosu“ este neterminata, „în constructie“, si, în consecinta, proprietarul ei nu poate fi obligat sa plateasca impozit pe locuinta! Vedeti, asadar, ca atunci când e vorba sa gaseasca subterfugii pentru eludarea legilor, tiganii nu mai sunt „inculti, neinstruiti, marginalizati“ de societate! Nu, ei sunt orientati adecvat scopului urmarit: gasirea unor tertipuri pentru a frauda atât statul, cât si pe românii cu care intra în relatii de „afaceri“. De altfel, dimensiunea esentiala a acestei «„culturi“ a crimei» este aceea de încalcare deliberata a legilor: tiganii sunt instruiti de parinti si de propria comunitate sa încalce deliberat legile si sa nu se lase prinsi.
Tot în Cotidianul, glosând pe tema filmului lui Liviu Tipurita, Razvan Ciubotaru îi da comentariului sau un aer lacrimogen prin titlul „Romii îsi bat copiii pentru a fura 12.000 de euro pe luna“, chiar daca reuseste sa surprinda mai bine atât ideile realiste ale documentarului lui Liviu Tipurita, cât si remarcile corecte ale ziaristilor britanici: «Mii de copii romi sunt maltratati de parinti pentru a fura si a cersi pe strazile din Italia si Spania, iar autoritatile nu pot controla acest fenomen, se arata într-un documentar al românului Liviu Tipurita, difuzat de BBC si comentat pe larg de presa britanica. Filmul arata cum o fetita este batuta de mama sa pentru a se duce la furat, dupa care este urmarita de persoane adulte din clanul respectiv. „Radacina problemei se afla în România, unde romii se confrunta de generatii cu discriminarea si ostilitatea românilor“, comenteaza BBC, amintind si de huiduielile spectatorilor români în momentul în care Madonna a vorbit despre discriminarea romilor. „Ne întrebam ce ar fi gândit Madonna daca ar fi vazut acest documentar“, se întreaba, însa, cei de la cotidianul britanic Dailly Mirror» [67].
Comentariul B.B.C. este, întrutotul, tendentios: ignora situatia generata de tiganii din Anglia, reflectata de multe cotidiane britanice – inclusiv de ziarul The Sun, care, din cauza tiganilor, ne acuza pe noi, românii, ca le aducem T.B.C.-ul în Anglia! Asteptam momentul, cât de curând, când britanicii îi vor trata pe tigani la fel ca italienii, irlandezii, francezii s.a.! Iar Madonna, fireste, nu putea sa gândeasca altfel, deoarece ea „gândeste“ cu viscerele, nu cu mintea, fiindca nu prea are si acest accesoriu în vestimentatia ei sumara. De altfel, cu prilejul comentariilor referitoare la huiduielile adresate meritat Madonnei, tiganul integrat Madalin Voicu, „deputatul P.S.D.“, a formulat si unul dintre rarele sale panseuri corecte, dar privind-o exclusiv pe aceasta individa: „Plus ca publicul care vine la astfel de kitsch-uri, pentru ca Madonna este produsul unui kitsch american, este de factura asta. Deci eu cred ca Madonna este, pe undeva, precum publicul care a venit la ea sa o vada“ [68]. În rest toate afirmatiile sale din respectivul comentariu (ca, de altfel, si din celelalte dati) sunt total injurioase la adresa românilor – „poporul român este primitiv“ fiindca a huiduit-o pe Madonna! – sau absolut contradictorii: daca fanii Madonnei – dintre care unii au fost dezamagiti de ea si au huiduit-o – sunt de aceeasi factura de „kitsch american“, ca Madonna, atunci opinia lor, exprimata în huiduieli, nu este reprezentativa pentru poporul român, iar România nu este „atipica“: la concertul dat în Bulgaria, Madonna a fost invitata – printr-o inscriptie pusa pe un balon-zepelin – „sa plece acasa!“, desi diva nu s-a mai referit la tigani; apoi, niste preoti bulgari au protestat vehement contra tinerii concertului, iar, dupa naufragiul de la Ohrid, câtiva ierarhi au afirmat ca „acel naufragiu este pedeapsa divina pentru concertul Madonnei“ [69]!
Cât despre agresarea meritata a tiganilor în Europa Occidentala, este prea de notorietate ca sa o mai comentez, dar acest tigan-parvenit – si dositor al viorii Stradivarius, pe care cântase taica-su’! – se face ca nu o cunoaste si insulta poporul român, care înca îl mai suporta. De fapt, comentariile forumistilor la articolele pe tema tiganilor si, în mod expres, la adresa lui Madalin Voicu, sunt un esantion elocvent prin radicalitatea opiniei românilor la adresa tiganilor, fie ei lideri, criminali sau hoti de rând.
E-adevarat ca, în România, tiganii înca nu au început sa le fure românilor banii scosi din bancomate, fiindca românii au devenit prevazatori dupa experienta de „generatii“, de confruntare cu agresiunile tiganilor, dar, probabil, si pentru ca bancomatele sunt dotate cu camere de luat vederi, iar tiganii se tem sa nu fie identificati prompt. Oricum, pe strada, acolo unde nu sunt camere de luat vederi, smulgerea telefoanelor mobile, a lanturilor de la gâtul femeilor, a posetelor etc., furtul din buzunare si violentarea românilor au devenit atât de frecvente încât ne asteptam ca românii sa treaca la autoaparare eficienta, iar tiganii agresori sa fie linsati pe strada (cum s-a întîmplat, recent, lînga Bratislava!), fiindca Politia este sau neputincioasa sau complice cu tiganii hoti. Asa cum am mai dezvaluit, pe lânga marile magazine, cum este la Bucur-Obor, de exemplu, nu ai loc de tiganii care vând telefoane mobile sau tigari, iar politistii trec pe lânga ei fara sa îi interpeleze sau chiar sa îi aresteze imediat, desi stiu ca respectivele telefoane mobile sunt, toate, de furat, iar tigarile provin din contrabanda.
Dar nu trebuie sa ne întrebam daca judecatorii Curtii de Casatie a Italiei, dupa ce ar fi vazut respectivul documentar, ar mai fi scris aberatia cum ca „cersetoria intra în traditia culturala a unui popor“! Evident ca tot ar fi scris-o, caci ei cunosteau adevarata situatie despre tigani din rapoartele Politiei si din mass media italiene.
Cum se stie, însa, în multe state europene cersetoria se condamna cu închisoarea si, implicit, cu restrângerea dreptului la libera circulatie. Cel putin, în România, Ministerul Administratiei si Internelor (M.A.I.) a plantat pe strazi panouri si a difuzat afise în care se arata ca cersetoria trebuie reprimata, macar prin îndemnarea cetatenilor sa refuze sa dea bani cersetorilor! Din pacate, la putin timp dupa mediatizarea hotarîrii imbecile a Înaltei Curti de Casatie a Italiei, M.A.I. a scos respectivele afise, de frica, probabil, sa nu fie acuzat ca vrea sa reprime o parte a „culturii traditionale“ a tiganilor, aducatoare de venituri nemuncite – ceea ce dovedeste slugarnicia conducerii M.A.I. fata de orice idee, fie ea si nastrusnica, nu doar tembela, venita din afara.
Or, printre acuzele aduse ca motiv de expulzare a tiganilor de catre Nicolas Sarkozy au fost cersetoria, hotia, prostitutia etc. În consecinta, obedientilor din conducerea M.A.I. trebuie sa le îndrepte cineva coloana vertebrala si sa puna la loc afisele care descurajeaza cersetoria.
Trebuie, aici, sa retinem si un alt aspect esential al problemei: cînd presedintele Frantei îi condamna pe tigani la expulzare incriminîndu-i, expressis verbis, inclusiv pentru cersetorie, îi condamna, implicit, si pe netrebnicii judecatori italieni ai Înaltei Curti de Casatie a Italiei, care hotarîsera, în batjocura tuturor normelor morale, ca „cersetoria face parte din traditia culturala a tiganilor“!
Quod erat demonstrandum!
14 octombrie 2010

NOTE
[44] Cf. Interviul luat de Monica Ghiurco şefului statului: „Băsescu condamnă anti-românismul din M.A.E. şi cere o soluţie europeană pentru problema ţigănească“, pe http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=521&Itemid=88.
[45] ***, „Programul Fundaţiei Söröş pentru ţigani“, în Napi Magyarorszag (Ungaria), nr. 28, 3 februarie 1998, pag. 2. Vezi şi: M. Trifon, „Burse“, în Adevărul de Cluj, nr. 3119, 10 februarie 2001, pag. 15; ***, „Şcoala liderilor romi: «Între dezvoltarea durabilă şi integrare comunitar㻓, în Pro Europa (Mureş) – revista Ligii Pro Europa, nr. 1, 30 martie-5 aprilie 2001, pag. 5; Carmen Savin, „P.E.R. accentuează strădaniile pentru integrarea rromilor“, în 24 ore mureşene (Mureş), nr. 1873, 8 martie 2001, pag. 3; similar, Mozes Edith, în Nepujsag, nr. 56, 8 martie 2001. Vezi şi supra, nota nr. 31.
[46] Incze Ferenc, „Seminar P.E.R. despre integrare“, în Kronika (Harghita), 22 febr. 2001, p. 3.
[47] *** „Berliner Zeitung: Sarkozy şi Merkel s-au înţeles în privinţa expulzării ţiganilor. Germania va dizolva toate taberele de ţigani din ţară!“, în Napocanews, 17 septembrie 2010, pe http://www.napocanews.ro/2010/09/berliner-zeitung-sarkozy-si-merkel-s-au-inteles-in-privinta-expulzarii-tiganilor-germania-va-dizolva-toate-taberele-de-tigani-din-tara.html; *** „Parlamentar olandez: ”Rromii ar trebui expulzaţi şi din Olanda”“, în Libertatea, 21 septembrie 2010, pe http://www.libertatea.ro/stire/parlamentar-olandez-rromii-ar-trebui-expulzati-si-din-olanda-304368.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss. Vezi şi: Irina Cristea, „Germania nu-i va pune pe fugă pe romi“, Jurnalul Naţional, 20 septembrie 2010, pe http://www.jurnalul.ro/stire-externe/germania-nu-i-va-pune-pe-fuga-pe-romi-554971.html.
[49] *** „Frattini ne-a confundat cu bulgarii“, în Ziarul de Iaşi, 2 august 2006, http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/frattini_ne_a_confundat_cu_bulgarii_134527.html
[50] Miruna Lebedeanu, „Brain drain stop“, în Ziarul financiar, 7 aprilie 2003, http://www.zf.ro/articol_23144/_brain_drain_stop_.html .
[51] ***, „Extremiştii maghiari îl sărbătoresc, sâmbătă, public pe amiralul Horthy Miklos, liderul fascismului ungar. Legea interzice promovarea simbolurilor fasciste“, în Gândul, 10 septembrie 2010, pe http://www.gandul.info/news/extremistii-maghiari-il-sarbatoresc-sambata-public-pe-amiralul-horthy-miklos-liderul-fascismului-ungar-legea-interzice-promovarea-simbolurilor-fasciste-7175674.
[56] ***, «Deputatul Kelemen Hunor invocă „a doua ocupare de ţară“ în Ardeal», în Adevărul, nr. 3819, 3 octombrie 2002, pag. 2, http://www.adevarul.ro/articole/2002/deputatul-udmr-kelemen-hunor-invoca-a-doua-ocupare-de-tara-in-ardeal.html. Vezi şi Vasile Zărnescu, „Kelemen Hunor: un fascist în Guvernul României“, pe AlterMedia, preluat sau semnalat de alte publicaţii on line.
[57] *** „CE critică un ministru bulgar care afirmă că romii sunt un “incubator generator de criminalitate“, Mediafax, pe http://www.mediafax.ro/externe/ce-critica-un-ministru-bulgar-care-afirma-ca-romii-sunt-un-incubator-generator-de-criminalitate-7426385/.
[59] Mediafax, „Curtea de Casaţie din Italia: Cerşetoria, tradiţie culturală a romilor“, 29 noiembrie 2008, http://www.mediafax.ro/externe/curtea-de-casatie-din-italia-cersetoria-traditie-culturala-a-romilor.html?3614;3576278; vezi şi Alexandra-Livia Dordea, „Italia: Cerşetoria este o tradiţie culturală a romilor“, în Evenimentul zilei, nr. 5602, 29 Noiembrie 2008, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/830315/Italia-Cersetoria-este-o-traditie-culturala-a-romilor/
[61] Alexandra Sandru, „Cerşetorii români din intersecţii, o afacere de 100.000 de euro pe zi“, http://www.ziare.com/La_Republica_Cersetorii_romani_din_intersectii_o_afacere_de_100_000_de_e-742232.html;%20vezi; vezi şi supra, nota 45.
[65] Izabela Niculescu, „BBC: Infracţiunile romilor români sunt produsul unei societăţi care îi respinge“, în Cotidianul, 3 sept. 2009, pe http://www.cotidianul.ro/bbc_infractiunile_romilor_romani_sunt_produsul_unei_societati_care_ii_respinge-96958.html.
[67] Răzvan Ciubotaru, „Romii îşi bat copiii pentru a fura 12.000 de euro pe lună“, în Cotidianul, 3 sept. 2009, pe http://www.cotidianul.ro/romii_isi_bat_copiii_pentru_a_fura_12_000_de_euro_pe_luna-96966.html.
[68] Andreea Dogar, „DEZBATERE EVZ: Madonna, apreciată sau huiduită pentru mesajul pro-romi?“, în Evenimentul zilei, nr. 5637, 27 august 2009, pe http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/865375/DEZBATERE-EVZ-Madonna-apreciata-sau-huiduita-pentru-mesajul-pro-romi-/.
[69] *** „Naufragiul de la Ohrid, pedeapsă divină pentru concertul Madonna“, în Ziua, nr. 4633, 7 septembrie 2009, pe http://www.ziua.net/news.php?data=2009-09-07&id=37845.
(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

România in pericol etnic. Cum se distruge Statul National (II)

Nota: WikiLEaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.

ROMÂNIA VA DEVENI GROAPA DE GUNOI ETNIC A EUROPEI! (2)

Extinderea campaniei antiromânesti în Occident
Dupa scandalul tiganului Mailat, campania externa antiromâneasca s-a întetit. Autoritatile italiene au trecut la elaborarea decretului de expulzare. Asa cum prevenise, la începutul lunii noiembrie 2008, Valentin Stan, într-o emisiune „Sinteza zilei“, de la Antena 3, aceasta masura, sub diverse forme, avea sa fie preluata si de alte state. E-adevarat ca unele publicatii, precum ziarele România libera si Ziua, au relevat ca tot scandalul Mailat a fost o înscenare, spre a permite Italiei sa treaca la masurile cunoscute. Dar pentru statele occidentale nu va fi o dificultate tehnica sau un impediment moral sa gaseasca pretexte pentru a-i trimite în România nu numai pe tiganii plecati de aici, ci si pe tiganii emigrati din alte tari – cum, de altfel, s-a mai încercat de catre Germania si Franta! Culmea este ca, în toiul campaniei generate de scandalul Mailat, unii analisti – ca Valentin Stan, la Antena 3 – au adus un nou deseu lexical în discursul mass media: au început sa vorbeasca, cu pretiozitate, despre tigani numindu-i „comunitatea roma“ (sic). Ce o mai fi si asta, „comunitatea roma“ [18]?!
Oricum, scandalul Mailat, regizat destul de bine, trebuie corelat cu cazul infractorului Costel Argint, care, desi era urmarit prin Interpol, a primit azil politic în Italia si i-a fost adus, ca „presedinte al Asociatiei Refugiatilor Politici Rromi si Români în Italia“ [19], la conferinta premierului Tariceanu, tinuta la Accademia di Romania! Fara îndoiala, si aici fusese ceva putred: asa ne sprijinea Interpolul sa-l gasim pe interlopul Costel Argint?! Atât de superficial face Guvernul Italiei anchete pentru a acorda azil politic unor infractori cautati de Interpol?! Nu mai vorbesc de incapacitatea diplomatilor români si a Serviciilor Secrete românesti de a fi gestionat, si de aceasta data, vizita oficialilor nostri în Italia, deoarece în presa s-a comentat îndeajuns, iar unii de la Adevarul s-au întrebat, chiar daca fara eficienta: „Aparitia lui Argint – spectacol premeditat?“ [20].

Dezinformarea este comisa, fireste, inclusiv de mass media straine, prin campanii de presa bine regizate, cu concursul unor membri ai unor institutii românesti. Un astfel de exemplu este materialul „Romii: cea mai discriminata minoritate în UE si în România“, difuzat de B.B.C. Aici, vicepresedintele Consiliului National al Audiovizualului, Attila Gasparic, referindu-se la modul cum sunt priviti tiganii – pe care, evident, îi numeste „romi“, ca, de altfel, toata presa din Ungaria, desi acolo exista cuvîntul cigan/cingaro! –, „crede ca de vina pentru prejudecatile oamenilor sunt mentalitatile învechite, (…) cauzate de stereotipuri mostenite de dinainte de ’89, când nu existau minoritati în aceasta tara. Nu se vorbea despre ele si foarte multi nu-si dau seama ca exista“ (sic) [21]. Adica, spune, „în doua vorbe, trei prostii“: ori „nu existau minoritati“, ori „nu se vorbea despre ele“ (desi existau, cum se subîntelege) – sunt doua lucruri diferite. Individul se face ca nu distinge între „minoritati“ ca specie conceptuala si juridica, recunoscuta de stat, si „minoritati“ ca specie demografica si sociologica, existenta faptic si, eventual, nerecunoscuta juridic – asa cum este situatia acum în Franta, Grecia, Germania etc.
De aceea, trebuie sa subliniez ca Gasparic minte cu nerusinare: desi este un oficial al statului român, denigreaza România în mod calificat. Într-adevar, ca „maghiar pur“, el stie ca, în documentele de partid si de stat „de dinainte de ’89“ se folosea expresia standard „maghiari, germani si alte minoritati nationale“ – iar toata lumea stia ca expresia „si alte minoritati nationale“ îi desemna pe evrei, tigani, rusi, ucraineni si alte minoritati. Mai mult, „ca expresie a democratiei socialiste“, se formasera Consiliul Oamenilor Muncii de Nationalitate Maghiara – care fusese mostenitorul MADOSZ-ului, umbrela sub care se reunisera toate organizatiile fascisto-horthyste maghiare si care, dupa decembrie ’89, a napîrlit în U.D.M.R. –, Consiliul Oamenilor Muncii de Nationalitate Germana – care, dupa ‘89, a devenit F.D.G.R. si care s-a declarat, juridic, mostenitorul Grupului Etnic German, care fusese filiala locala a partidului nazist german –, si altele; Comunitatea evreiasca nu resimtise nevoia sa înfiinteze „Consiliul Oamenilor Muncii de Nationalitate Evreiasca“, deoarece evreii erau, deja, încuibati în conducerea P.C.R., precum si în toate ministerele. Si materialul anonim difuzat de B.B.C. se încheie astfel: „Pâna în momentul de fata, cele mai multe amenzi aplicate de C.N.A. posturilor de radio si televiziune au fost pentru cazuri de discriminare etnica“. Dar pe acest mincinos Attila Gasparic cine îl amendeaza pentru ca denigreaza România pe banii nostri?! Pentru ca altereaza imaginea României pe plan extern, acest Attila Gasparic intra sub incidenta Legii pentru apararea sigurantei nationale si trebuie condamnat ca atare, caci acest tip de campanie de presa constituie un exemplu de vulnerabilitate devenita atac la securitatea nationala!
În mod categoric, unul dintre cele mai importante si mai puternice mijloace de influentare în masa este Internet-ul. Ca sa va dati seama cât de mare este penetrarea, pe plan international, a scamatoriei grafice ca „rom“ nu este tigan, ci este sau ar putea fi român este faptul ca în enciclopedia electronica Encarta apare cuvântul „rom“, ca membru al „poporului Roma“, Romany/Romani fiind limba „poporului Roma“ [22]; iar, în lista de cuvinte a dictionarului, dupa Romani urmeaza… Romania, ca „tara în sud-estul Europei etc…“; si la cuvântul tzigane, pronuntat cigan, apare ca denumire a poporului Roma, data în… Ungaria! Or, Encarta are o mare raspândire, aspectul cu tiganii nefiind singura denigrare la adresa României continuta în ea. Dar nu ati întâlnit, pe nicaieri, un protest oficial al autoritatilor române trimis editorilor Enciclopediei Encarta contra denigrarii României, desi exista motive temeinice si norme juridice internationale si desi, în anii anteriori, le-am atras atentia oficialilor despre denigrarea României comisa de Encarta.
În contrast cu situatia asta si cu agresiunea organizatiilor interne ale tiganilor si internationale contra României pe tema „discriminarii“, trebuie sa amintesc un fapt care vine în sprijinul contraofensivei pe care trebuie sa o întreprindem: desi, în Franta, termenul prin care erau desemnati era cel de gitane, în ultimele decenii se foloseste tot mai frecvent cel de tzigane! Ca, de altfel, si la Sir Angus Fraser, în toata cartea sa, TIGANII, precum si în vasta sa bibliografie, se întâlnesc numai termenii gypsy, zigeuner, Tsiganologie, cigano, cyganie, tzigan etc. La fel procedeaza, de exemplu, si Yul Brynner, celebrul actor din filmul Cei sapte magnifici, care cânta Le Tzigane et moi – titlu pus pe coperta CD-ului sau [23] si nu l-a condamnat nimeni pentru discriminarea si „jignirea“ tiganilor, cum face C.N.C.D. în România!
Tinând cont de slugarnicia cu care au reactionat în ultimii 20 ani, mass media interne au devenit, în mod evident si în cea mai mare parte a lor, un pericol major pentru România, deoarece dezinformeaza opinia publica si induc o stare halucinogena de defetism, de lehamite, care sa provoace slabirea rezistentei la agresiune si, implicit, sa determine inactiunea populara: defetism propice pentru organizatiile oculte, care cauta si reusesc sa „ocupe“ România sub aspect financiar-bancar, economic, cultural, informational etc., fara a mai trage un foc de arma, ca în vremurile recent apuse. În aceasta consta, în esenta, specificul razboiului axiologic, atipic, din vremea noastra, caruia i-a cazut victima România! De aceea, este întemeiata alerta facuta în Strategia nationala de aparare elaborata de C.S.A.T., cum ca unele campanii de presa se constituie în „vulnerabilitati“ la adresa securitatii nationale – iar inflamarea unei parti a presei, compusa din „gugustiuci“ si, mai periculos, din mercenari de presa, este absolut pernicioasa [24]. Astfel de exemple de campanie de presa periculoasa pentru natiune sunt campania „Iohannis prim-ministru“ – declansata de Crin Antonescu, campania Gold Corporation Rosia Montana si chiar campania contra presedintelui Traian Basescu desfasurata de Antena 3 – îndeosebi de la emisiunea „Sinteza zilei“ – pe tema expresiei „tiganca împutita“, adresata – întemeiat, cum am mai relevat [25] – unei „ziariste“ absolut anonime de la Antena 3, care nu avea nici un articol publicat si care, sub acoperirea de ziarista, avea alte atributii. E greu de spus daca respectivii „analisti“ au intentionat sa-l determine pe Traian Basescu sa îi protejeze si mai mult pe tigani, dar, aparent paradoxal, exact acest efect l-a avut: ca sa-i împace pe tigani si C.N.C.D.-ul – care l-a chemat în judecata! –, presedintele tarii a început sa învete sa pronunte, la televizor, cîteva cuvinte tiganesti, a „dansat tiganeste la festivalul“ de la Costesti, al „regelui“ Florin Cioaba, iar fratele sau, Mircea Basescu, a botezat o nepoata a lui Bercea Mondialu’ etc. Dupa ce l-au determinat pe presedintele Traian Basescu – prin iterarea incontinenta a acuzei folosirii expresiei „tiganca împutita“ – sa manifeste o apropiere de tigani, tot Antena 3 l-a acuzat ca întretine relatii prea apropiate cu  Bercea Mondialu’ si clanurile lui! Adica „nici cu piatra de cap, nici cu capul de piatra“! Si „analistii“ respectivi se vor formatori de opinie! Sunt, dar sunt de-formatori si, deci, dezinformatori, fiindca o fac în mod deliberat!

Tiganii – o iminenta bomba politica a Uniunii Europene
Pe lânga faptul ca tiganii au devenit o bomba interetnica si socio-demografica, între timp situatia s-a complicat si mai mult, caci acestia au devenit atât o bomba politica interna, cît si una externa.
Anterior presei obediente si mercenare, vina pentru convergenta acestor pericole o poarta, în principal, autoritatile române, institutiile românesti, „sistemul ticalosit“ – cum a fost calificat de însusi presedintele Traian Basescu, care a creat acest concept cu care va intra în istoria politologiei. Astfel, trebuie sa repet – si apelez la toti ziaristii patrioti sa repete si ei, continuu, si sa disemineze aceste informatii – ca Petre Roman, urmînd politica lui Andrei Plesu, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, prin care a anulat expres Memorandumul ministrului Teodor Melescanu si a impus utilizarea vocabulei „rom“. Unele dintre gravele consecinte ale introducerii vocabulei „rom/rrom“ devenisera evidente înca din timpul mandatului sau. Asadar, unul dintre principalii vectori ai razboiului axiologic contra României este sinistrul ex-premier Petre Roman. Evident, nu doar pentru ca el a facilitat consolidarea, în constiinta opiniei publice internationale, a echivalarii românilor cu tiganii si a devalorizat, astfel, conceptele de „român“ si „românitate“ – care fac parte din Patrimoniul National –, ci, în plus, si pentru ca este promotorul altor forme esentiale de devalorizare si de distrugere efectiva a Patrimoniului National: prin introducerea expresiei „mormane de fiare vechi“ a devalorizat moral marile complexe industriale – care au fost vândute, apoi, pe nimic, unor investitori „strategici“ (citeste: escroci) –, iar prin liberalizarea cursului leu-dolar a devalorizat moneda nationala si, astfel, a provocat principala modalitate prin care România este ruinata, continuu, de doua decenii: ruinata pentru români, în scopul îmbogatirii, preponderent, a alogenilor si a bancilor straine! (Unul dintre putinele merite incontestabile ale presedintelui Traian Basescu este ca l-a scos pe Petre Roman din prim-planul esichierului politicii românesti. E-adevarat, înca nu a fost scos definitiv, fiindca, între timp, îl reactivase premierul Calin Popescu-Tariceanu.)
Alte consecinte pernicioase ale introducerii deliberate a vocabulei „rom/rrom“, pentru a-i confunda pe români cu tiganii, le vedem si azi, iar pe altele înca nici nu ni le imaginam. Astfel, dupa ce, în 2 noiembrie 2007, mi s-a publicat, pe AlterMedia, studiul „Înnegresc tiganii imaginea României?!“, în 11 noiembrie 2007, d-l prof. Ion Coja si-a postat articolul cu titlul „Cea mai mare problema a României este ca românii sunt confundati cu romii” [26] – titlu care reproduce constatarea lui Graham Watson. Laconic zis, articolul sau este remarcabil, dar se încheie lamentabil. La sfârsit, a dovedit o inexplicabila cecitate politica si – crezând ca rezolva încurcatura în care ne-au bagat autoritatile! – enunta aceasta afirmatie: „…Este cazul sa ne punem totusi, cu toata seriozitatea, întrebarea daca nu cumva solutia finala a problemei tiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui sa includa si constituirea unui stat national al tiganilor“ (sic). Cu alte cuvinte, propune „sa li se dea tiganilor un stat“. Dar nu spune unde, ci doar sugereaza, în finalul materialului: „Asa cum constituirea Israelului a pus capat unui statut milenar incert si nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al tiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum înseamna problema tiganilor din Europa. Evident, ca si în cazul evreilor, solutia va trebui sa învedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârsia din care tiganii au fost dislocati în urma cu aproape o mie de ani si pe care ei ar redobândi-o astfel“ (!).
Riscant, în aceasta problema, este, dupa mine, sa faci o asociere si o paralela între evrei si tigani: cum sa-i alaturi, fie si în scris, pe evrei cu tiganii?! Ce zice „Organizatia supravietuitorilor holocaustului“, din Tel Aviv, care l-a avertizat – manifestând, deci, bunavointa! – pe prof. Coja ca o sa-l ucida [27]?! E-adevarat ca Shimon Samuels, directorul pentru relatii internationale al Centrului Wiesenthal, le-a luat apararea tiganilor, pe motiv ca Adrian Cioroianu ar fi cerut „deportarea tiganilor“, dar asta nu se ia în consideratie: Cioroianu se referise, „corect politic“, la „infractori“, nu la „tigani“. Totusi, au mai fortat si altii similitudinea între evrei si tigani – curios, chiar si raposatul Simon Wiesenthal, dar, fireste, tiganii în primul rînd, ca sa se împauneze prin alaturarea lor de „poporul ales“: «Romii acuza un „nou Holocaust“» –, desigur, mergînd pe urmele altora, care au încercat sa scrie carti despre pretinsul holocaust al tiganilor din Transnistria [28].

Misterul înfiintarii si localizarii statului Tiganistan
Chiar daca, referitor la evrei, prof. Ion Coja face câteva consideratii aparent corecte, pentru ca, în fond, se situeaza pe pozitii sioniste – condamnate vehement de catre evreii fundamentalisti din S.U.A., organizati în Neturei Karta, care, cu perseverenta, afiseaza lozinci ca „Statul Israel nu trebuie sa existe“, „Iudaism nu înseamna sionism“, „NU atrocitatilor Israelului din Gaza si Liban!“ etc. [29] –, nu ne putem reprima întrebarea fatidica: unde sa li se dea un stat?! În India, de unde au venit, cum sugereaza autorul?! E-adevarat ca ideea „trimiterii tiganilor în India“ se formulase, prin 1966, si în Cehoslovacia, dupa cum releva Angus Fraser [30]. Dar, India are o populatie cu mult peste un miliard de indivizi, majoritatea fiind muritori de foame! Sigur, în comparatie cu aceasta imensitate demografica, în continua crestere, cele circa doua milioane de tigani din România ar trece neobservate, daca ar fi duse acolo. India are destui saraci ai ei, în comparatie cu care tiganii din România par chiar pricopsiti – ca sa nu mai vorbim de „barosani“ ca Nicolae Paun – care, obraznic, mai vrea si sa ne schimbe dictionarele [31]! –, Adrian-minune – care, inclusiv el, împuteste atmosfera cu manelele sale! –, „împaratul“ Iulian, „regele“ Cioaba, interlopul Bercea Mondialu’ (finul lui Theodor Stolojan si al ex-judecatoarei Maria Huza), tiganul-sociologist Nicolae Gheorghe s.a. –, asa ca, totusi, nu-si va primi înapoi „ramurile indiene rupte si ratacite“.
De aceea, evident, în Europa li s-ar putea da un stat acolo unde sunt cei mai multi pe km/patrat. Si unde se întâmpla asta?! Iarasi evident, în România. Si chiar daca, proportional vorbind, nu România are cei mai multi tigani (ci, raportati la numarul total al populatiei, Ungaria si Bulgaria), acei membri ai „sistemului ticalosit“ care ne conduc vor recunoaste, la presiunea U.E., ca da!, are! Astfel ca, întrucât am fost singurii care i-am tolerat cinci secole, pentru ca i-am acceptat si nu i-am exterminat, cum facusera, multa vreme, toate statele europene – precum releva Sir Angus Fraser si cum precizeaza chiar prof. Ion Coja în articolul sus-mentionat [32] –, va trebui sa le oferim, tot noi, românii, si un stat, de vreme ce le-am permis sa ni se substituie ca denumire nationala, caci, „strainii îi confunda pe români cu romii“, cum zicea si Graham Watson [33], adica cu tiganii – cum ar fi trebuit sa zica si Graham Watson! Deoarece India, care este putere nucleara, nu va accepta sa-i primeasca pe tiganii din România – cu atât mai putin pe cei din Europa – doar pentru ca asa ar vrea Uniunea Europeana! Zeci de milioane de indieni (însumând de mai multe ori populatia României!) emigreaza în Arabia, în continentele Americii (de Nord, îndeosebi), chiar în Africa, iar prof. Ion Coja propune sa li se dea „stat“ în India: sa se înfiinteze statul Tiganistan!
Dar de ce sa nu le dam, tot noi, si „un stat national“?! Pentru ca organizare politica au destula, chiar mai multa decât noi: ei au „împarat“, „rege“, bulibasa, stabor si „palate“ cu multe turnulete. „Natiune“ nu au, înca, dar au, deja, un factor premergator constituent, „cultura“, pentru ca au mai multe „culte“. Au „cultul“ sutului (adica al hotului): în interiorul etniei tiganesti, printre cei mai respectati membri sunt considerati sutii – cei care fura mai mult si nu sunt prinsi. Iar, daca sunt prinsi pentru comiterea diverselor infractiuni – însirate pe toata gama criminalitatii, de la furturi la omucideri, cum avea sa constate, tardiv si ofuscat, dar ineficient, inclusiv premierul Tariceanu! –, au asigurat, în consecinta, si „cultul“ „ocnasului“: tot astfel, cel mai prestigios si, totodata, cel mai temut membru al clanului este cel care are mai multi ani de puscarie. Au, apoi, „cultul“ smenarului si „cultul“ escrocheriei. Aceasta e denumita în „limba romali/ romani/romany/romanes“ „bisnita“: adica, business, devenita, în engleza-tiganizata, bisnita, de unde a intrat, din nefericire, si în maculatura unor condeieri. Ca dovada ca unii dintre românii nostri sunt imbecili este faptul ca au început sa tiganizeze si limba româna: din când în când, unii ziaristi români „tâmpiti“ – cum, întemeiat, i-a calificat presedintele Traian Basescu – pun în materialele lor astfel de cuvinte tiganesti. Ca sa nu mai vorbesc de cuvântul „misto“, folosit, frecvent, de catre vorbetii din audio-vizual si de condeierii din presa!
Pentru ca, totusi, India este suprapopulata, tot ideea ex-ministrului de Externe Cioroianu trebuie dezvoltata: trebuie facut un stat al tiganilor, dar nu în Egipt, ci în Sahara. Asa cum, acolo, pot sa traiasca beduinii, la fel pot s-o faca si tiganii: au si ei corturi, migratori vor sa ramâna, violenti sunt si, deci, îsi pot forma militii pentru a-si asigura autoapararea etc.; trebuie doar sa învete sa munceasca, precum tuaregii, beduinii s.a. si, evident, sa nu contamineze oazele pe lânga care vor trece din când în când, ca sa le ramâna apa de baut; pentru ca de spalat nu au nevoie, caci nu se va mai întâmpla ca în Franta, sa fie dati jos din autobuz, pentru ca soferii sa nu mai faca greva din cauza paduchilor tiganesti. E-adevarat ca, în ziarul Adevarul, în care s-a publicat aceasta stire, condeierul, care semneaza, foarte „curajos“, cu M.C., foloseste un titlu foarte mincinos: Greva la Lyon din cauza paduchilor românesti! NU, nu erau paduchi românesti, ci paduchi tiganesti! „Pentru ca nu se spala, miros insuportabil de urât“, a povestit unul dintre soferii din Lyon [34]. Pe când, în Sahara, nu-i mai deranjeaza nimeni!

Continua clocirea aparitiei „natiunii tiganesti“!
Ce le mai trebuie tiganilor, pentru a li se asigura „management“-ul si statutul de prestigiu, pe care, în ultimul mileniu de vietuire în Europa, nu au reusit sa si-l dobândeasca singuri?! Ca Uniunea Europeana sa declare sus si tare ca tiganii sunt o natiune mare!
Din surse demne de încredere si bine informate, se stie ca clica birocratilor insinuati la conducerea U.E. pregatesc o rezolutie chiar în acest sens: sa propuna Uniunii Europene sa decida ca etnia tiganeasca sa devina cea mai noua natiune a Europei. Pentru început, în stilul sau pervers, al dublului standard, «Comisia Europeana a recomandat, în 2005, recunoasterea rromilor de catre statele membre ca „grup etnic distinct care beneficiaza de prioritate de actiune în materie de politica de includere si locuri de munca“» (s.n. – V.I.Z). Nici mai mult nici mai putin: adica sa le acorde statutul de discriminati pozitiv, pentru ca, la fel ca în romanul O mie noua sute optzeci si patru, al lui George Orwell, „unii sunt mai egali decît ceilalti“. Ca atare, în România, deja tiganilor li se rezerva accesul în licee si facultati fara concurs de admitere, dupa care ajung sefi „scoliti“ în diverse organizatii, ministere si chiar în Parlament, de unde dau românilor directive. Apoi, discret, de la „recomandari“, Uniunea Europeana trece la pasul al doilea, mai dur, la „presiuni“: «U.E. face presiuni ca statele membre sa recunoasca rromii ca „un grup etnic distinct“ în cadrul blocului comunitar» [35]. Dupa care a urmat pasul al treilea: se introduc „interdictii“. Chiar zilele acestea presa titra pe prima pagina despre faptul ca, în tara-etalon a democratiei, Marea Britanie, a aparut o noua interdictie: «Judecatorilor britanici li se interzice sa mai foloseasca termenul “tigan”». «Pentru judecatorii din Marea Britanie cuvântul “tigan” a devenit unul interzis. Potrivit unui ghid destinat magistratilor, acest termen va fi înlocuit cu sintagma “membru al comunitatii nomade”. (…) În sectiunea intitulata “Romi/tigani/nomazi“, scrie urmatoarele: “Aceste grupuri sunt recunoscute ca grupuri etnice, desi nu exista statistici oficiale în legatura cu numarul acestei populatii.  Termenul “tigan“ este considerat de obicei ca fiind peiorativ; “membru al comunitatii nomade“ ar putea fi acceptabil, dar trebuie sa se acorde atentie si sa se evite orice supozitii».
Chiar daca se evita supozitiile, totusi, sunt inevitabile prostiile de logica, atît formala, cît si politica, generatoare de prejudicii aduse altora: pentru ca „nu toti nomazii sunt tigani si nu toti tiganii sunt nomazi, ci doar  unii“. Adica „multimea tiganilor“, A (aici, în cadrul silogismului, notiunea „multime“ e înteleasa ca termen de logica formala si matematica) se intersecteaza cu „multimea nomazilor“, B, si rezulta „multimea“ C, în urma operatiei de intersectare, care contine acele elemente din ambele multimi carora le sunt comune, proprii, simultan, cele doua însusiri: sunt si tigani si nomazi. Termenul matematic incluziune înseamna ca multimea A, a tiganilor, este inclusa în multimea D, a englezilor, tot asa cum multimea numerelor pare P (o multime mica), este inclusa în multimea numerelor întregi I (o multime mijlocie), care, la rîndul ei, este inclusa în multimea numerelor naturale N (o multime mare) – adica cu toate însusirile lor! Mai clar, ca sa se înteleaga de ce folosirea termenului matematic „incluziune“ este incompatibila, adica nu se poate aplica aici, în domeniul social, pentru substituirea ilicita a termenului sociologic consacrat „integrare“ (prin asimilare, acceptare, tolerare, convietuire etc.): toate notele (calitatile) multimii mici a numerelor pare P apartin obligatoriu si multimii mijlocii a numerelor întregi I, precum si multimii mari a numerelor naturale N, adica sunt identice si compatibile, sunt proprii în mod necesar si multimilor I si N.
Notele (adica însusirile) notiunii „tigani“ sunt: analfabeti, betivi, camatari, cersetori, criminali, derbedei, escroci, gainari, hoti, împutiti, infractori – pe toata gama infractiunilor: de la furtul din buzunare pîna la omucideri –, puturosi, plini de boli, scandalagii, „smenari“, violatori de legi si de persoane etc. si, mai ales, non-muncitori, dar au „vrajitoare“, „cocosei de aur“ si palate. „Incluziunea“ tiganilor în poporul britanic sau german înseamna ca toate însusirile tiganilor sa devina proprii si britanicilor sau nemtilor! Vor cehii, croatii, englezii, elvetienii, francezii, germanii, italienii, irlandezii, rusii, ungurii s.a. sa îi „incluzioneze“ (nici macar verbul nu merge, e un barbarism!) pe tigani, cu toate însusirile lor, eminamente negative si periculoase?! Evident, nu, nu îi includ. Dimpotriva, îi exclud cu toata energia, la nevoie prin incendiere, prin „epurare prin foc“, cum au facut italienii si francezii! Sintagma „incluziunea tiganilor“ este o idiotenie scornita de unii cu scopul, cum am zis, de a însaila un nou „concept“, zis sociologic, cu care sa se laude activistii tigani ca se exprima stiintific si întemeiaza o noua stiinta, „tiganologia“ – sau, daca va place, „romalogia“! Dar asta-i prostia britanica, fatuita în „corectitudine politica“! Mai departe: «(…) De altfel, ghidul propune o lista cu persoane care pot fi “dezavantajate din punct de vedere social si economic” si care au nevoie de ajutor special pentru a se asigura ca sunt tratate cu corectitudine. Este vorba despre: minoritatile etnice, minoritatile religioase, persoanele cu dizabilitati, femeile, copii, persoanele în vârsta, homosexualii si lesbienele, transsexualii, “cei care, din cauza saraciei sau a altor motive, sunt marginalizati din punct de vedere social sau economic”» (sic) [36].
În fond, din cauza saraciei provocate deliberat în România – unde poporul român a devenit „dezavantajat din punct de vedere social si economic“ în proportie de 3/4, multe femei – îndeosebi tiganci, dar si românce si basarabence s.a. – s-au reprofilat pe prostitutie. Iar parlamentarii români vor chiar sa legalizeze prostitutia: probabil ca sa fie mai siguri de sanatatea lor si sa nu mai cheltuiasca bani pentru deplasari mergînd – „în interes de serviciu!“ – la bordelurile din strainatate. Dar de ce sa nu fie interzis si cuvîntul „prostitutie“, caci si el este peiorativ?! Si cuvîntul „politician“ e pe cale de a deveni peiorativ, pentru ca deja este considerat echivalent cu hot! Oricum, cuvîntul „homosexual“ trebuie scos din uz, fiindca, tinînd cont de etimologia sa [37], asa cum am mai aratat, este incorect, dar e folosit de sodomisti ca sa-si confere prestigiu, sa-si fatuiasca viciile reprehensibile. Evident, însiruirea aceasta de categorii sociale, din ghidul britanic „corect politic“, are doar rolul de a baga, la gramada, spre a fi discriminati pozitiv, pederastii, ceilalti anormali si tiganii.
Dar importanta deosebita a interdictiei de folosire a cuvîntului „tigan“ rezida în semnificatia sa politica: de vreme ce este impusa magistratilor din cel mai vechi stat democratic al Europei – care se lauda cu Magna Charta Libertatum, emanata la anul de rascruce 1215 –, atunci, interdictia capata, sub aspect politic, aceeasi  „autoritate de lucru judecat“ ca în jurisprudenta si, în materie de norme politice, devine, la fel ca în Justitie, un precedent, care trebuie imitat de alte state. Apoi, cu tactica hotilor – „iuteala de mîna si nebagarea de seama“ –, chiar va deveni o norma juridica impusa de Uniunea Europeana, prin care ea va fura libertatea si suveranitatea natiunilor! De aici pîna la a-i declara pe tigani „natiune distincta“ nu mai este decît un pas – caci recomandarea cu „grupul etnic distinct“ este doar faza premergatoare necesara sa pregateasca psihologic opinia publica a statelor ca sa înghita galusca si sa accepte cu placere – ca „parteneri“ – sa li se diminueze suveranitatea si sa se lase condusi de birocratii U.E. Asadar, prin ucaz, Uniunea Europeana, va proceda tot asa cum, nu demult, Uniunea Sovietica decreta ce popoare sa mai apara în interiorul ei. Deci, are dreptate Vladimir Bukovski când spune ca Uniunea Europeana este un alt tip de Uniune Sovietica; ba, Ignaçio Ramonet, în Geopolitica haosului, afirma ca este un tip de stat federal mai represiv decât Uniunea Sovietica! Apoi, daca se decreteaza de catre Uniunea Europeana ca tiganii sunt o natiune, fireste, trebuie sa li se dea si un stat. Pentru ca ideea cu „datul unui stat“ le-a fost deja oferita.
Ideea acordarii statutului de „natiune“ tiganilor, care dospeste în interiorul Uniunii Europene si în vederea realizarii careia a facut, pe nesimtite, demersurile sus-mentionate, este destinata erodarii, în continuare, a statalitatii si suveranitatii României. Este posibil ca diferendul de fatada din aceste zile dintre Uniunea Europeana si Franta pe tema expulzarii tiganilor în România sa fie pretextul pentru stipularea necesitatii înfiintarii artificiale a „natiunii“ tiganesti si a statului tiganilor, pentru ca toata lumea sa fie multumita! În fond, si Italia a fost sanctionata de U.E. pentru expulzarea tiganilor, începute în 2008, dar Silvio Berlusconi a continuat politica sa represiva si, mai mult, a intensificat-o si chiar se lauda cu aceasta: «Într-un interviu acordat acum doua zile (în 20 august a.c. – n.n., V.I.Z.) cotidianului Corriere della Sera, Maroni a aplaudat recenta initiativa a Parisului de a expulza tiganii originari din România si din Bulgaria si a anuntat ca „Italia va merge si mai departe decât Franta”, punând în practica masuri mai dure care „sa vizeze si alti cetateni comunitari, nu doar pe rromi”» [38] .
Iar Franta, amenintata de U.E. cu procedura de infringement, nu s-a lasat intimidata de vorbele grele si a continuat expulzarile, fiindca si amenintarile au fost, discret, estompate: „(…) In urma cu doua saptamani, comisarul european Viviane Reding a facut una dintre cele mai dure declaratii ale unui comisar (…). Reding a criticat dur lipsa de transparenta a autoritatilor franceze si faptul ca au mintit Comisia in privinta documentatiei privind expulzarile tiganilor“. Dar, dupa aceasta „s-a pus batista pe tambal“: „Comisia Europeana nu va declansa miercuri procedura de infringement impotriva Frantei, (…) informeaza Reuters, care citeaza surse diplomatice europene“; cu ragaz pîna mîine, în 15 octombrie [39].
În concluzie, gîlceava dintre U.E. si Italia, apoi, U.E. si Franta pe tema încalcarii tratatelor europene privind libertatea de miscare comisa prin expulzarea tiganilor este doar un „joc de picioare“ pe podiumul european, pe care actonii politici principali – Franta, Germania, Italia, Marea Britanie – îl joaca pentru a pacali tarile mici si mijlocii, care nu pot, prin ele însele, separate, divizate si stîrnite unele contra altora, sa se opuna jocului mîrsav al Marilor Puteri – care repeta intrigile din secolele 19 si 20.
Oricum, însa, în privinta României, românii fiind confundati deliberat cu tiganii din cauza facaturii „rom“, va fi simplu sa se decreteze ca „romii“ ar fi tot români, si, deci, România sa-i primeasca pe tigani ca a doua parte componenta, „oficiala“, a natiunii române! Iata de ce trebuie sa ne opunem, prin toate mijloacele, atît împotriva reificarii ideilor de „natiune tiganeasca“ si „stat al tiganilor“, cît contra expulzarii tiganilor din Franta si Italia. În fond, de vreme ce i-au folosit  pîna acum ca forta de munca la negru, sa-i tina în continuare si sa îi civilizeze, iar pe infractori sa-i bage în puscariile lor, fiindca acolo au comis faptele, nu în România: de ce sa cheltuiasca tara noastra pentru a le asigura tiganilor ispasirea pedepselor pentru infractiuni comise în alte state?!
Pentru ca tot a amintit prof. Coja de „solutia finala“, consider ca instituirea unui stat al tiganilor nu numai ca nu este „solutia finala“, ci este chiar împotriva cutumelor tiganesti si a tezelor formulate de unii lideri tigani, precum acel Nicolae Gheorghe: ei vor sa fie considerati „popor transfrontalier“, adica, zis mai putin academic, „popor nomad“, migrator; ba, mai mult, vor statutul de „natiune transnationala“ (sic)! Evident, ultima sintagma este o contradictie în termeni, dar nu trebuie sa ne poticnim de probleme de logica formala, când e vorba sa „corectitudinea politica“. Ideea pe care vor ei sa o sugereze prin aceasta expresie contradictorie este aceea de a fi lasati sa mearga unde vor. De aceea, nu pot fi considerati nici macar „popor“, ci doar grupuri nomade, dispersate si eterogene de tigani. Desigur, în ultimele decenii, s-au gasit unii lideri de-ai lor care sa încropeasca o oarecare organizare internationala, iar altii, în spatele lor, îi utilizeaza ca masa de manevra si pretext pentru a devaliza fonduri europene si nationale.
„Solutia finala“ este nu sa li se dea, plocon, un stat, ci, dimpotriva: eu sustin, conform cutumelor tiganesti si directivei europene 38/2004 privind libera circulatie, ca trebuie sa fie lasati si chiar determinati sa emigreze, de la noi, în toata Europa si în toata lumea. Si-asa ne-au acuzat unii, ca adulterinul Günter Verheugen, vicepresedintele Comisiei Europene, ca nu le acordam tiganilor toate drepturile, ca îi „discriminam“ si nu-i ajutam „sa se integreze“ mai repede: sa-i ia la ei, în Germania, în Franta, în Anglia, sa îi educe ei si sa le dea drepturile lor, caci au metoda, practica si teorie – Magna Charta Libertatum. Cu aceasta ocazie, sa îi învete pe tigani ca, înainte de a revendica drepturi, trebuie sa se achite de obligatii! Culmea „politicii corecte“ este ca, desi Günter Verheugen le-a luat, mereu, apararea tiganilor, acuzând România – totdeauna în necunostinta de cauza! – ca nu se ocupa de ei, liderul lor cel mai impertinent, tiganul-deputat Nicolae Paun, pretinde ca „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“ [40]! E-adevarat ca, între timp, si „preopinentul“ sau, Günter Verheugen, s-a ratacit în meandrele realitatii urbane, caci a gresit patul conjugal si a nimerit în cel al amantei sale, Petra Erler [41]. Oricum, însa, Uniunea Europeana, daca vrea sa fie consecventa macar la suprafata, trebuie sa pedepseasca Franta pentru retrimiterea în România a tiganilor plecati de aici. Mai ales ca actiunea presedintelui Nicolas Sarkozy de expulzare a tiganilor „este sustinuta de 2/3 dintre francezi“ [42]!
14 octombrie 2010


NOTE
[18] R.P., „Traian Basescu despre comunitatea roma: Hai sa fim cinstiti, avem o mare problema de imagine“, HotNews.ro, 22 februarie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6947780-traian-basescu-despre-comunitatea-roma-hai-fim-cinstiti-avem-mare-problema-imagine.htm. Vezi şi: *** „El genocidio de los roma europeos (gitanos), 1939-1945“, pe http://www.ushmm.org/wlc/es/article.php?ModuleId=10006054.
[19] Tudorel Glăman, «Interlopul Costel Argint îi scrie lui Tăriceanu mulţumind „ministrului de Esterne“», în Gândul, 14 noiembrie 2007, http://www.gandul.info/actualitatea/interlopul-costel-argint-ii-scrie-tariceanu-multumind-ministrulu.html?3927;103697.
[20] Alexandru Macoveiciuc, Christian Levant, Oana Iuraşcu, în Adevărul, http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=print&layout=print_articol&id=331668; vezi şi Victor Bratu, „Tăriceanu şi Cioroianu au luat în braţe un infractor“, în Interesul public, 9 noiembrie 2007, http://www.interesulpublic.ro/eveniment_/t%C4%83riceanu-si-cioroianu-au-luat-in-brate-un-infractor_6197
[23] Coperta CD-ului lui Yul Brynner pe http://www.djangostation.com/article.php3?id_article=369; similar, vezi: Aurel David, „Ţigan, nu rom“, pe http://aureldavid.wordpress.com/2008/02/21/tigan-nu-rom/; Cecilia Gabizon, «L’image des Roms de l’Est nuit aux Tsiganes français», în Le Figaro.fr., 24 august 2010, pe http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2010/08/23/01016-20100823ARTFIG00531-l-image-des-roms-de-l-est-nuit-aux-tsiganes-francais.php.
[24] D.G., „CSAT: Campaniile de presa la comanda si scaderea demografica, vulnerabilitati la adresa sigurantei nationale. Vezi in articol ‘intuitia’ pe care a avut-o Radu Morar (B1TV)“, HotNews.ro, 23 iunie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7469977-csat-campaniile-presa-comanda-scaderea-demografica-vulnerabilitati-adresa-sigurantei-nationale-vezi-articol-39-intuitia-39-care-avut-radu-morar-b1tv.htm. Vezi şi: ***, „Strategia Nationala de Aparare contine o mentiune surpriza: Campaniile de presa la comanda, intre inamicii statului“, în Ziarul de Iaşi, 24 iunie 2010, pe, http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/strategia-nationala-de-aparare-contine-o-mentiune-surpriza-campaniile-de-presa-la-comanda-intre-inamicii-statului~ni6fld.; ***, „Clubul Roman de Presa cere explicatii CSAT“, ziare.com, 8 iulie 2010, pe http://www.ziare.com/media/presa/clubul-roman-de-presa-cere-explicatii-csat-1028013; http://www.ziare.com/articole/csat+vulnerabilitati+romania.
[25] Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Discriminare şi diversiune contra descriere“, în SANTINELA, nr. 17, iunie 2007, pag. 14 şi 16, http://www.strajerii.ro/santinela017.pdf.
[26] Ion Coja, „Cea mai mare problemă a românilor este că sunt confundaţi cu romii“, 11 noiembrie 2007, pe http://www.ioncoja.ro/2007/11/%E2%80%9Ecea-mai-mare-problema-a-romaniei-este-ca-romanii-sunt-confundati-cu-romii%E2%80%9D/; idem, pe AlterMedia, în 13 noiembrie 2007. Vezi şi infra, nota 33.
[27] Ion Coja, „Terorismul sionist vrea să îl ucidă pe Ion Coja“, în SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 11, pe http://www.strajerii.ro/santinela016.pdf.
[28] Dan Arsene, «Romii acuză un „nou Holocaust“», în Evenimentul zilei, 24 Februarie 2010, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/romii-acuza-un-quotnou-holocaustquot-887629.html. Vezi şi: Viorel Achim, Constantin Iordachi, coord., România şi Transnistria: problema holocaustului. Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004; ***, „Ţiganii, unul dintre subiectele fierbinţi ale summit-ului de la Bruxelles“, în Jurnalul naţional, 16/09/2010, pe http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/tiganii-unul-dintre-subiectele-fierbinti-ale-summit-ului-de-la-bruxelles/sumar-articol/3055663/#lifr; Simon Wiesenthal, „Judíos y gitanos unidos en la tragedia del Holocausto“, pe http://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=3246761; *** „Gitanos, los nuevos Judios del siglo XXI“, pe http://www.taringa.net/posts/noticias/7233972/Gitanos_-los-nuevos-Judios-del-siglo-XXI.html; Gustavo Franco Cruz, „Queremos los mismos derechos que gitanos o judíos“, în Tribuna Latina, pe http://www.assatashakur.org/forum/afrodescendientes-en-la-diaspora/37060-luis-alberto-alarcon-queremos-los-mismos-derechos-que-gitanos-o-judios.html; *** Porque se le dio territorio a los judios y a los gitanos no?, pe http://www.aficion.info/tema-313.html; David Adael, „Árabes, gitanos y judíos, ¿al mismo saco?, 29 de octubre de 2008, pe http://blogs.que.es/8307/2008/10/29/arabes-gitanos-y-judios-al-mismo-saco-. Pentru o poziţie contrară, vezi: Ion Coja, „Emil Cioran şi Holocaustul din România“, AlterMedia, 24 iunie 2009, pe http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/emil-cioran-si-holocaustul-din-romania_14341.html/comment-page-1#comment-91314; „Un evreu sovietic – primul negaţionist al Holocaustului din Transnistria“, Tricolorul, nr. 1987, 11 octombrie 2010, pe http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=9093&format=html; „Emanciparea ţiganilor şi a evreilor (1)“,  în Tricolorul, pe http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=2848&edition_id=108&format=html.
30) Angus Fraser, op. cit., pag. 297.
[31] Vasile I. Zărnescu, „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, în SANTINELA, nr. 16, mai  2007, pag. 16, http://www.strajerii.ro/santinela016.pdf ; vezi şi infra, nota 40.
[32] Vezi, în acelaşi sens, şi supra, nota 6: Dr. M. Băcanu, op. cit., pag. 15, iar pentru ideea de „stat-colonie“ al ţiganilor, vezi pag. 41. Pentru repudierea ţiganilor, vezi şi: Adina Şuteu, „Rromii, o minoritate pe care Europa nu o vrea“, în Adevărul, nr. 5389, 7 noiembrie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/de-ce-nu-iubim-tiganii/331280 ; vezi şi: Adriana Szoke, „Spiritul Timişoarei, pătat cu graffiti antiţigani, în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/spiritul-timi-x15f-oarei-p-x103-tat-cu-graffiti-anti-x163-igani/175976; şi pe http://www.romanialibera.ro/a103937/uciderea-celor-patru-copii-rromi-revendicata-de-o-grupare-italiana.html.
[33] *** „Watson: Cea mai mare problemă a românilor este că sunt confundaţi cu romii“, Mediafax, 5 noiembrie 2007, pe http://www.mediafax.ro/social/watson-cea-mai-mare-problema-a-romanilor-este-ca-sunt-confundati-cu-romii-1026431.
[35] Cornelia Roşoga, „Epuraţi etnic prin foc“, Gardianul, nr. 1586, 20 August 2007, pag. 1 şi 4; idem, „Epuraţi etnic prin foc“, pe Infonews, 20 august 2007, pe http://www.infonews.ro/node/76727; similar, vezi şi: Arnaud Mouillard, „Michel Habig, maire UMP, fait brûler 14 caravanes“, 1er février 2006, http://libresechanges.humanite.fr/article.php3?id_article=429.
[36] *** «Judecătorilor britanici li se interzice să mai folosească termenul “ţigan”», Mediafax, 9 oct. 2010, pe http://www.mediafax.ro/externe/judecatorilor-britanici-li-se-interzice-sa-mai-foloseasca-termenul-tigan-7460499/. Vezi şi: Silvana Chiujdea, «”Ţigan”, un cuvânt interzis pentru judecătorii britanici», în Adevărul, 9 octombrie 2010, pe http://www.adevarul.ro/international/europa/Tigan-un_cuvant_interzis_pentru_judecatorii_britanici_0_350365334.html; http://blog.nouadreapta.org/2010/10/judecatorilor-britanici-li-se-interzice-sa-mai-foloseasca-termenul-tigan/#more-12678; Ella Moroiu, „Proprietarul unui magazin britanic, exasperat de hoti: Nu servim tigani romani sau est-europeni “, HotNews.ro, 18 iulie 2009, pe http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-5974517-proprietarul-unui-magazin-britanic-exasperat-hoti-nu-servim-tigani-romani-sau-est-europeni.htm; etc.
[37] Vasile I. Zărnescu, „Interzicerea cuvîntului homosexual“, AlterMedia, 3 iulie 2008, pe http://ro.altermedia.info/minoritati/interzicerea-cuvantului-homosexual_8666.html#more-8666.
[38] Adina Şuteu, „Italia intensifică vânătoarea de ţigani“, Adevărul, 22 august 2010, pe http://www.adevarul.ro/international/Italia_intensifica_vanatoarea_de_tigani_0_321568142.html. Vezi şi: *** Franta: Sarkozy, criticat pentru expulzarea rromilor, AGERPRES, 16 August 2010, pe http://www.ziare.com/nicolas-sarkozy/presedinte-franta/franta-sarkozy-criticat-pentru-expulzarea-rromilor-1035661; Alex Duma, „Un deputat francez condamna expulzarea rromilor: Vom ajunge la rasism oficial“, ziare.com, 20 August 2010, pe http://www.ziare.com/social/rromi/un-deputat-francez-condamna-expulzarea-rromilor-vom-ajunge-la-rasism-oficial-1036473; *** Diaconescu: Expulzarea romanilor va lua amploare in Italia si Spania, NewsIn, 07 Septembrie 2010, pe http://www.ziare.com/cristian-diaconescu/unpr/diaconescu-expulzarea-romanilor-va-lua-amploare-in-italia-si-spania-1040342
[39] Anne-Marie Blajan Menaru, „Despre romi, despre Comisia Europeana si despre noi, romanii“, HotNews.ro,pe http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7789612-despre-romi-despre-comisia-europeana-despre-noi-romanii.htm. Vezi şi: *** „AFP: Comisia Europeană lansează un atac fără precedent la adresa Franţei“, Mediafax, 15 sept. 2010, pe http://www.mediafax.ro/externe/afp-comisia-europeana-lanseaza-un-atac-fara-precedent-la-adresa-frantei-7250376; Anne-Marie Blajan, „Surse diplomatice: Comisia Europeana nu declanseaza procedura de infringement impotriva Frantei pentru expulzarea romilor“, HotNews.ro, 29 septembrie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-international-7868241-surse-diplomatice-comisia-europeana-nu-declanseaza-procedura-infringement-impotriva-frantei-pentru-expulzarea-romilor.htm; M.G., Franta, multumita ca nu a fost pusa sub acuzare pentru expulzarea tiganilor, ZIUAONLINE, 29 Septembrie 2010.
[40] Dan M. Brezuleanu, „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“, în Evenimentul zilei, 7 sept. 2001, pe http://www.evenimentul.ro/articol/gunther-verheugen-a-jignit.html. Vezi şi: Cristian Teodorescu, „Afară cu ţiganii din DEX!“, în Cotidianul, 30 aprilie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=10465&art=27969&cHash=c640f5ddb1.
[41] Viorica Marin , Magda CRISAN , „Sexgate cu profesorul de integrare al României“, în Adevărul, 9 iunie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/sexgate-cu-profesorul-de-integrare-al-rom-niei/210056; vezi şi: Cornelia Roşoga, „Vicepreşedintele CE, eroul unui nou scandal sexual / Günter Verheugen ar putea împărtăşi soarta lui Paul Wolfowitz, în Gardianul, nr. 1527, 12 iunie 2007, http://www.gardianul.ro/2007/06/12/externe-c3/vicepresedintele_ce_eroul_unui_nou_scandal_sexual-s96110.html; L.C., „Comisarul Verheugen, împins spre demisie“, în Cotidianul, 12 iunie 2007, http://n.cotidianul.ro/index.php?id=11455&art=30352&cHash=e7fb36c194; M.F.M., „Scandal picant la vârful Comisiei Europene / Divorţ şi demisie pentru Verheugen“, în România liberă, 14 Septembrie 2007, http://www.romanialibera.ro/a106033/divort-si-demisie-pentru-verheugen.html.
[42] Bruno Jeudy, „Roms: deux Français sur trois approuvent le gouvernement“, în Le Figaro.fr., 26 august 2010, pe http://www.lefigaro.fr/politique/2010/08/26/01002-20100826ARTFIG00567-roms-deux-francais-sur-trois-approuvent-le-gouvernement.php. Vezi şi: Anne-Marie Blajan, „E oficial: Comisia Europeana lanseaza procedura de infringement impotriva Frantei pentru netranspunerea in legislatia interna a directivei privind libertatea de circulatie in UE“, în HotNews.ro, 29 septembrie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-7869198-oficial-comisia-europeana-lanseaza-procedura-infringement-impotriva-frantei-pentru-netranspunerea-legislatia-interna-directivei-privind-libertatea-circulatie.htm?cfnl=.

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu